Saturday, June 19, 2021
Jurnalism corect


Decizie ÎCCJ în procesul Kovesi contra Secției Speciale : Adina Florea, obligată să încheie cercetările în dosarul fostei șefe a DNA până la 1 aprilie

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 27 ianuarie 2021 Etichete: , ,

ÎCCJ a decis, miercuri, ca cercetările Secției de Investigarea a Infracțiunilor din Justiție în dosarul Laurei Codruţa Kovesi să fie încheiate până la 1 aprilie. Decizia a fost dispusă în procesul în care fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție a cerut urgentarea soluționării dosarului în care a fost pusă sub control judiciar în timp ce candida pentru șefia Parchetului European (EPPO).

„3427/1/2020 – În temeiul art. 4886 alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatoarea Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 1172/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Stabileşte termen la data de 01 aprilie 2021 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 488 alin. (6) din Codul de procedură penală, încheierea se comunică procurorului de caz şi contestatoarei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2021”, este decizia instanţei supreme.

Doi ani de la inculpare

Laura Codruța Kovesi a fost inculpată și pusă sub control judiciar de Secția Specială în martie 2019 pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, în cazul extrădării lui Nicolae Popa.

La scurt timp, Instanța Supremă a revocat măsura și a desființat, practic, acuzațiile.

Judecătorul de drepturi și libertăți reține neîndeplinirea condițiilor necesare începerii urmăririi penale în personam și punerii în mișcare a acțiunii penale (lipsa de claritate a acuzațiilor, aspect ce echivalează cu inexistentă notificării oficiale, existența unui caz de stingere sau împiedicare a exercitării acțiunii penale, lipsa probelor), nemotivarea ordonanței prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, impunerea altor obligații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege. Toate aceste vicii se subsumează unor condiții de legalitate care, odată dovedite, fac inutilă analiză elementelor ce țin de temeinicie”, potrivit motivării din 2019.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW