
Curtea Constituțională a României urmează să ia o decizie, miercuri, referitoarea la sesizarea făcută de Avocatul Poporului referitoare la Ordonanţa care reglementează starea de alertă. Tot astăzi, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, urmează să adopte legea privind starea de alertă, propusă de Guvern.
Legea a plecat, marți, de la Senat, însă cu modificări substanțiale făcute de parlamentarii din opoziție.
Decretul care a instituit starea de urgență pe teritoriul României expiră, joi, la miezul nopții.
Starea de urgență urmează astfel să fie înlocuită cu starea de alertă, în acest fel urmând să fie ridicate unele restricții în timp ce sunt introduse altele noi.
sursa foto: Inquam photos/ George Călin



