Decizia de reabilitare a lui Adrian Năstase a rămas definitivă. Va putea din nou să ocupe o funcție de demnitar
Fostul prim-ministru Adrian Năstase, condamnat în două dosare penale pentru corupție, va putea, din nou, să ocupe o funcție de demnitar sau să conducă un partid politic. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care i-a admis marți, 7 decembrie, cererea de reabilitare a rămas definitivă.
Adrian Năstase a scris marți, 21 decembrie, pe blogul personal, că cererea lui de reabilitare nu a fost contestată de procurori, astfel că decizia ÎCCJ a rămas definitivă.
„Astăzi, am aflat că decizia instanței de fond, privitoare la cererea mea de reabilitare judecătorească, a rămas definitivă, nefiind contestată de procurori. Se încheie astfel o perioadă de 16 ani de suferințe și nedreptăți, pe care doresc să le las în urmă”, a scris Adrian Năsate pe blogul său marți, 21 decembrie.
Condamnările
În iunie 2012, fostul prim-ministru a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”, în care a fost găsit vinovat de folosirea influenței de strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru președinție.
În ianuarie 2014, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, pentru a doua oară, la patru ani de închisoare în dosarul „Zambaccian”, în care a fost găsit vinovat că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, mită în valoare de aproximativ 630.000 euro.
Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/decizia-de-reabilitare-a-lui-adrian-nastase-a-ramas-definitiva-va-putea-din-nou-sa-ocupe-o-functie-de-demnitar/ […]