Monday, April 22, 2024
Jurnalism corect


De ce este atât de slabă oferta electorală pentru București – ANALIZĂ

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 3 aprilie 2024

Cu doar două luni rămase până la alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei, niciun pretendent important nu și-a prezentat programul electoral. În timp ce edilul în funcție, Nicușor Dan, insistă în campanie cu realizările mandatului, contracandidații săi s-au ferit până acum la a face promisiuni în fața alegătorilor. 

O greșeală din partea celor care vizează fotoliul de primar al Capitalei pentru următorii patru ani, consideră consultantul politic Valeriu Turcan, în condițiile în care există unii cetățeni care caută să departajeze candidații.

În opinia analistului, cel mai prost din acest punct de vedere stă Cristian Popescu Piedone, cel care încearcă mai mult să își consolideze sprijinul categoriilor de votanți mai puțin educați.

„Oamenii vor caută tot felul de soluții de departajare a candidaților”

MN: Cum vi se pare faptul că, până acum, candidații la Primăria generală nu și-au prezentat programele electorale? 

VT: Mi se pare o eroare, își imaginează că au o strategie subtilă, care va da roade mai târziu. Nu am auzit nimic legat de programe.

MN: În ce măsură contează programele cu care vin candidații? 

VT: Contează programele pentru că este o miza ridicată, prin prezența a trei candidați importanți. Crescând miza, crește și interesul și inevitabil oamenii vor caută tot felul de soluții de departajare a candidaților. Ori „ce vor să facă” este marea necunoscută și mă refer inclusiv la Nicușor Dan, care a avut un mandat relativ decent, dar nu se află în categoria primarilor performanți, care obțin de la 65% în sus, cum ar fi primarii din Oradea, Cluj, Sibiu sau Galați.

Valeriu Turcan, despre Piedone: „Mi-e teamă că din perspectiva programului electoral, domnia să stă cel mai prost”

MN: Domnul Cătălin Cîrstoiu vorbește deocamdată în termeni generali, fără a promite nimic concret. Credeți că poate convinge electoratul cu un astfel de discurs? 

VT: De acord că vorbește în termeni generali, însă este candidat abia de două săptămâni. Cred că situația îl va obligă să vorbească din ce în ce mai mult despre lucruri concrete, specifice Bucureștiului.

Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

MN: Domnul Popescu Piedone, la rândul său, mizează mai mult pe a-și populariza imaginea decât pe propuneri de proiecte concrete pentru București. Îl va ajuta această strategie?

VT: Deocamdată îl ajută să facă un soi de circ. Vrea să își consolideze sprijinul categoriilor needucate, dar nu reușește nimic nou. Este o anumită așteptare să prezinte ideile pentru București, dar mi-e teamă că din perspectiva programului electoral, domnia să stă cel mai prost. Cel puțin acum.

Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW