Monday, May 23, 2022
Jurnalism corect


De ce a refuzat Guvernul Republicii Moldova să vândă avioane MiG-29 Ucrainei

By Vîrban Robert , in Război în Ucraina Republica Moldova Stirile zilei , at 7 mai 2022

Guvernul Republicii Moldova a refuzat să vândă Ucrainei cele șase avioane de tip MiG-29. Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihai Popșoi, susține că la baza acestei decizii se află așa-numitul statut de neutralitate a țării, menționat în Constituție, dar încălcat de facto prin permiterea staționării de trupe rusești în regiunea transnistreană. 

Totuși, așa cum recunoaște și Mihai Popșoi, aceasta este doar o parte a explicației. Un alt motiv este legat de temerea autorităților de la Chișinău ca statul să nu devină țintă pentru Federația Rusă.

„E de înțeles această insistență. Pe alocuri, sunt și reacții emotive și asta e de înțeles în situația în care se află prietenii noștri de la Kiev. Dar noi am spus clar că Republica Moldova nu-și permite să fie atrasă în acest conflict. (…) Putem ajuta, inclusiv, prin acea ofertă de geniști care să poată participa la deminarea teritoriilor ucrainene. Explorăm și alte posibilități de a ajuta, dar în câmpul legal, constituțional. Avem statutul neutralității prevăzut în Constituție, avem decizia Curții Constituționale care explică, detaliază acest statut”, a spus Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV, citat de Radio Chișinău.

Deși au susținut încă de la declanșarea războiului că nu există nicio informație care să indice o invazie și asupra Republicii Moldova, reprezentanții Guvernului se tem de un asemenea scenariu. Incidentele provocate de Moscova în regiunea transnistreană au ridicat gradul de alertă la Chișinău, astfel că principalii responsabili încearcă, pe cât posibil, să nu ostilizeze Kremlinul. În această cheie poate fi interpretată și decizia președintelui Maia Sandu de a decora un veteran al Armatei Roșii.

Ucraina i-a cerut Republicii Moldova să îi ofere avioanele MiG-29

Ucraina i-a cerut Republicii Moldova să îi ofere cele șase avioane de vânătoare de tip MiG-29 pe care le deține, în timpul vizitei președintelui Parlamentului moldovean, Igor Grosu, la Kiev, relatează Deschide.md.

Republica Moldova a încercat să scape de MiG-uri

După destrămarea URSS, arată Ziarul de Gardă, Republica Moldova a moștenit 34 de avioane MiG-29, care au fost distribuite în dotarea bazei aeriene de la Mărculeşti. Cum întreţinerea şi pilotarea acestor aeronave erau costisitoare, iniţial, statul a căutat diferite posibilităţi de a da MiG–urile cu împrumut, sau chiar de a le comercializa.

Potrivit revistei „Air Combat Information Group”, aceste aeronave din Moldova au fost utilizate în războiul dintre Yemenul de Sud și de Nord, fiind pilotate de mercenari moldoveni şi irakieni. În timpul luptelor, două avioane au fost distruse. Un MiG a fost deteriorat irecuperabil, iar altul a fost avariat. Cert e că, după acest caz, Ministerul Apărării a decis să vândă aeronavele.

SUA a cumpărat 21 de MiG-uri pentru a nu ajunge în Iran

Pe 23 iunie 1997, Guvernul R. Moldova şi Departamentul Apărării al SUA au semnat un acord de Cooperare pentru Reducerea Ameninţărilor, prin care SUA achiziționat 21 de avioane MiG–29, arată Ziarul de Gardă, contra sumei de 40 milioane euro. Aparent, tranzacția era extrem de surprinzătoare, având în vedere că SUA nu avea ce face cu aceste aparate de zbor, dar secretarul Departamentului Apărării al SUA de la acea vreme, William S. Cohen, a lămurit lucrurile.

„Avem informatii credibile că mai multe state, inclusiv Iranul, după destrămarea URSS, intenţionează să cumpere echipament militar rusesc şi arme. Aceste MiG–uri erau pe lista lor de cumpărături”, spunea atunci William S. Cohen.

Conform aceleași surse, cele opt MIG-uri rămase au fost duse pentru reparaţie la o uzină din Bielorusia. De acolo au revenit doar şase, celelalte două rămânând în Bielorusia în calitate de plată pentru lucrări.

Începând cu anul 2009, autoritățile din Republica Moldova au avut mai multe tentative de a vinde cele șase MiG-uri, prețul cerut inițial fiind de 8,5 milioane euro. Ultima încercare de vânzare ar fi fost în anul 2015, către Libia, țară care se afla sub un embargou impus de ONU asupra importurilor de armament. Potrivit unui document publicat de Ziarul de Gardă, conducerea Ministerului Apărării din Republica Moldova a transmis autorităților guvernului libian detalii despre aparatele de zbor și a invitat emisari ai acestui stat să le inspecteze. Prețul cerut era de 2 milioane euro pentru fiecare aeronavă. În final, tranzacția a căzut.

Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW