JustitieStirile zilei

Darius Vâlcov, acuzat că a periclitat siguranța națională

Darius Vâlcov, acuzat că a periclitat siguranța națională. Consilierul premierului pe probleme economice a fost pus sub acuzare de DIICOT după publicarea protocolului SRI-Parchetul General.

Fostul ministru este acuzat de divulgarea secretului care periclitează siguranța națională, potrivit DIICOT.

Implicarea Adinei Florea

În august 2018, Darius Vâlcov a postat pe Facebook protocolul secret încheiat între SRI și Parchetul General în 2016.

Imediat, procurorii au deschis un dosar penal pentru a afla cum a ajuns documentul secret în posesia lui Vâlcov.

Anchetatorii aveau indicii că protocolul ar fi ajuns în mâinile lui Darius Vâlcov de la un parchet din Constanța. Mai exact, existau suspiciuni că o grefieră l-ar fi copiat și i l-ar fi dat Adinei Florea.

Florea este candidat respins la șefia DNA și actual șef adjunct al SIIJ.

Procurorii au renunțat la urmărirea penală față de grefieră, iar dosarul referitor la Adina Florea este instrumentat de secția la care activează.

Cauza privind publicarea protocolului a fost declinată la DIICOT, fiind de competența acestei structuri. După câteva luni de anchetă, consilierul premierului a fost pus sub învinuire.

Darius Vâlcov este condamnat, în primă instanță, la 8 ani de închisoare, cauza fiind judecată în faza de apel.

 

Articole Recomandate

Back to top button