Wednesday, February 26, 2020
Jurnalism corect


Dăncilă reacționează la victoria lui Kovesi: Dacă acuzațiile se adeveresc, imaginea României ar avea de suferit

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 19 septembrie 2019 Etichete: , ,

Viorica Dăncilă susține că reprezentanta României la Bruxelles, Luminiţa Odobescu, a votat împotrivă la votul pentru șefia Parchetului European. Premierul spune în continuare că „dacă acuzațiile la adresa Laurei Codruța Kovesi se adeveresc imaginea României va avea de suferit”.

„A fost opinia altor state membre, repet punctul meu de vedere, legea trebuie respectată, în fața legii toți trebuie să fim egali și că este important ca înainte de a ocupa un post să poți să clarifici toate acuzațiile care planează asupra persoanei tale. Mă întreb dacă doamna Codruța Kovesi ajunge procuror general și dacă din aceste afirmații sunt unele adevărate, eu îmi doresc să nu fie adevărate, dar dacă sunt adevărate aceste acuzații, atunci cine va avea de suferit? Eu nu vreau să mă refer la persoană, dar cu siguranță imaginea României ar avea de suferit”, a declarat Premierul Viorica Dăncilă pentru Europa Liberă”, a declarat Viorica Dăncilă, la Radio Europa Liberă.

Întrebată cum a votat astăzi reprezentantul României, Dăncilă a răspuns: „Așa cum am spus, împotrivă”.

Premierul a declarat, ieri, după CEx-ul PSD, că Guvernul nu susține candidatura Laurei Codruța Kovesi. Conform acesteia, reprezentanta României la Bruxelles, Luminiţa Odobescu, ar fi primit ordin de la Guvern să voteze, mâine, împotriva lui Kovesi.

sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Citeste si:  Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru desemnarea procurorului șef european: Cu siguranță va fi o decizie favorabilă candidatei noastre

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW