Wednesday, December 7, 2022
Jurnalism corect


Dana Gîrbovan anunță că și-a depus demisia din magistratură: În toată activitatea mea am crezut în ceea ce spun/ CSM a luat act de retragerea sa/

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 26 august 2019 Etichete: , , , ,

Dana Gîrbovan a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că și-a depus demisia din magistratură. Judecătoarea a fost propusă de PSD în funcţia de ministru al Justiţiei, funcție pe care nu ar fi putu să o ocupe fără a-și da demisia. 

Update 2

Demisia Danei Gîrbovan a fost trimisă către președintele Klaus Iohannis.

„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin demisie, a doamnei DANA CRISTINA GÎRBOVAN, judecător la Curtea de Apel Cluj, conform art.65 alin.(1) lit.a) din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată pe ordinea de zi a CSM.

Update 1

În această dimineață, la CSM, a fost organizată o ședință pentru a se lua act de demisia Danei Gîrbovan. Urmează ca decizia CSM să fie trimisă către Administrația Prezidențială și ca Iohannis să semneze elibererea judecătoarei din funcție.

„Azi, 26 august 2019, la ora 9.00, am inregistrat la Sectia pentru judecatori a CSM solicitarea de a se lua act de demisia mea din magistratura.

Știrea inițială

In toata activitatea de judecator am spus ceea ce am crezut si am crezut in ceea ce spun, chiar daca nu era pe placul unei majoritati de moment. Odata ce am acceptat de principiu propunerea de a conduce Ministerul Justitiei, mi se pare firesc sa imi dau demisia din magistratura, pentru ca procedura efectiva de numire sa poata fi initiata”, a scris Gîrbovan pe pagina sa.

Propunerile de noi miniștri urmează să ajungă astăzi, la Cotroceni. Klaus Iohannis are la dispoziție 10 zile să se hotărască dacă acceptă propunerile premierului.

Miza acestei numiri ar fi ca ALDE să rămână la guvernare, au declarat surse politice pentru mainnews.ro. Recent, judecătoarea a fost lăudată de site-ul de propagandă al Rusiei, într-un articol intitulat „Judecătoarea Dana Gîrbovan, declarații excepționale și curaj maxim – e atacată murdar”.

Dana Gîrbovan a fost judecător la Curtea de Apel Cluj. Magistratul s-a remarcat prin susţinerea unor poziţii privind justiţia preluate de guvernarea PSD-ALDE, în principal de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Dana Gîrbovan a susţinut ideea înfiinţării Secţiei pentru Investigarea Magistraţilor, s-a poziţionat pentru desecretizarea protocoalelor SRI-procurori și pentru introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu, a criticat MCV și rapoartele GRECO privind modificările aduse legilor justiției. Numele judecătoarei a fost vehiculat pentru acest post şi în anul 2017.

sursa foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com