Dan Morega, fostul prefect de Gorj, prins pentru a cincea oară conducând fără permis
Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, a fost prins din nou conducând fără permis. Este pentru a cincea oară în mai puțin de o lună.
Morega fusese internat la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Târgu Jiu, însă ulterior a fost lăsat să plece acasă. Acum, el a fost prins din nou conducând fără permis, pe baza unei fotografii realizate în fața Ambasadei Federației Ruse la București.
„În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras.
În cauză se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 335 alin.2 Cod Penal pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții Poliției.
Fostul prefect de Gorj are permisul retras din data de 6 februarie din motive medicale.
Sursa foto: sunclick.ro
Comentarii