Friday, July 1, 2022
Jurnalism corect


Dan Mihalache, rechemat de Klaus Iohannis din postul de ambasador al României în Regatul Unit / Cine sunt ceilalți ambasadori rechemați de șeful statului

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 14 septembrie 2020 Etichete: , , ,

Președintele Klaus Iohannis l-a rechemat luni pe Dan Mihalache din postul de ambasador al României în Regatul Unit. Totodată, șeful statului a semnat decretele de rechemare pentru alți 13 ambasadori, printre care se numără și Adrian Cioroianu, din postul de ambasador la UNESCO.

Dan Mihalache a fost numit ambasador al României în Regatul Unit în anul 2016, după ce a fost nevoit să părăsească funcția de șef al cancelariei prezidențiale ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini cu el dormind în timpul unei întâlniri oficiale în Serbia.

În anul 2017, în urma unui atentat terorist petrecut la Londra, Dan Mihalache a stârnit indignare după ce a declarat „mi-a stricat un pic seara”.

Lista completă a ambasadorilor rechemați de Klaus Iohannis

Decret privind rechemarea domnului Radu Octavian Dobre din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în India, în Republica Maldivelor, în Republica Populară Bangladesh şi în Republica Federală Democratică Nepal;

Decret privind rechemarea domnului Adrian Mihai Cioroianu din calitatea de ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO;

Decret privind rechemarea domnului Ferdinand Nagy din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Muntenegru;

Decret privind rechemarea doamnei Carmen Liliana Burlacu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Cehă;

Decret privind rechemarea doamnei Daniela Brînduşa Băzăvan din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Regatul Maroc şi în Republica Islamică Mauritania;

Decret privind rechemarea doamnei Dana Manuela Constantinescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Bosnia şi Herţegovina;

Decret privind rechemarea domnului Viorel Stănilă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Macedonia de Nord;

Decret privind rechemarea domnului Ion Gâlea din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Bulgaria;

Decret privind rechemarea domnului Romeo Stanciu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Uzbekistan;

Decret privind rechemarea domnului Sorin-Dan Mihalache din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

Decret privind rechemarea domnului Radu-Liviu Horumbă se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Georgia;

Decret privind rechemarea domnului Adrian Kozjacski din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Islamică Iran;

Decret privind rechemarea domnului Mircea Perpelea se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Albania;

Decret privind rechemarea domnului Cristian Istrate din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena.

Sursa foto: Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW