Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj, plasat în arest la domiciliu/ Morega va purta dispozitiv de supraveghere

By Preda Maria , in Stirile zilei , at 23 martie 2024 Etichete: , ,

Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj, a fost plasat sâmbătă, 23 martie, în arest la domiciliu. Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au dispus măsura arestului la domiciliu împotriva lui Morega, după ce acesta a fost prins conducând fără permis pentru a șasea oară, încălcând măsura controlului judiciar. 

Procurorii au cerut inițial înlocuirea măsurii de control judiciar cu cea a arestului preventiv. Magistrații au decis astăzi dispunerea măsurii de arest la domiciliu pentru fostul baron de Gorj, Dan Morega. Amintim că acesta a fost prins joi, pentru a șasea oară, la volanul unui autovehicul fără permis de conducere. La momentul respectiv, Morega se afla sub control judiciar.

Dan Morega va purta dispozitiv de supraveghere

Potrivit informațiilor din dosar, pe perioada arestului la domiciliu Dan Ilie Morega este obligat:

„- să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;

– să se supună măsurilor de control, îngrijire sau tratament medical în scopul tratării afecţiunilor cu care a fost diagnosticat;

– să nu conducă vehicule pe drumurile publice”. În caz contrar, acesta poate fi arestat preventiv.

Ieri, polițiștii au deschis o anchetă și un dosar penal pentru loviri și alte violențe pe numele lui Dan Morega, după ce acesta a lovit o jurnalistă de la postul de televiziune Digi24. Fostul baron a chemat o ambulanță după ce poliția a venit să îl audieze. El a fost trimis la spitalul de psihiatrie pentru un consult.

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW