Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dan Barna, viziune diferită de cea a ministrului justiției pe tema avizului CSM la trimiterea magistraților în judecată: Nu este o superimunitate

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Stirile zilei , at 22 martie 2021

Viceprim-ministrul Dan Barna consideră că instituirea avizului obligatoriu din partea Consiliului Superior al Magistraturii la trimiterea magistraților în judecată nu este nicidecum o „superimunitate”, așa cum a catalogat ministrul justiției, Stelian Ion, această propunere de modificare legislativă.

Liderul USR a reiterat obiectivul privind desființarea Secției Speciale, precizând că acceptarea acestui aviz reprezintă un compromis necesar.

„Obiectivul este ca Secţia specială să devină istorie. E un compromis. MCV va fi ridicat doar îndeplinind această condiţie. Această măsură, acest compromis care se regăseşte în momentul de faţă vom vedea cum va funcţiona şi, în funcţie de asta, putem să discutăm şi în viitor asupra lui. Eu cred că CSM primeşte şi responsabilitate prin această decizie şi din această perspectivă spun că e un compromis care e mai mic decât necesitatea majoră de desfiinţare a Secţiei speciale”, a declarat Dan Barna, citat de Agerpres.

Întrebat în legătură cu faptul că acest amendament ar crea o super-imunitate a magistraţilor, Barna a explicat: „Nu este o superimunitate, este un aviz al unei secţii în funcţie de magistratul respectiv care ţine de trimiterea în judecată”.

Context

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a acordat, pe 18 martie, aviz favorabil proiectului de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiției. În plus, a fost adoptat și un amendament prin care judecătorii sau procurorii vor putea fi trimiși în judecată numai cu acordul Secției pentru judecători sau Secției pentru procurori din cadrul CSM.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/dan-barna-viziune-diferita-de-cea-a-ministrului-justitiei-pe-tema-avizului-csm-la-trimiterea-magistratilor-in-judecata-nu-este-o-superimunitate/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 3887 more Info to that Topic: mainnews.ro/dan-barna-viziune-diferita-de-cea-a-ministrului-justitiei-pe-tema-avizului-csm-la-trimiterea-magistratilor-in-judecata-nu-este-o-superimunitate/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info on that Topic: mainnews.ro/dan-barna-viziune-diferita-de-cea-a-ministrului-justitiei-pe-tema-avizului-csm-la-trimiterea-magistratilor-in-judecata-nu-este-o-superimunitate/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/dan-barna-viziune-diferita-de-cea-a-ministrului-justitiei-pe-tema-avizului-csm-la-trimiterea-magistratilor-in-judecata-nu-este-o-superimunitate/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW