Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dan Barna: Suceava este o bombă cu ceas. Județul trebuie izolat și activitățile întrerupte pentru 2 săptămâni

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 27 martie 2020 Etichete: , ,

Liderul USR, Dan Barna, solicită Guvernului să ia de urgență decizia de a izola județul Suceava pentru a evita răspândirea virusului Covid-19, având în vedere că 224 de suceveni, dintre care 92 medici și personal medical, sunt infectați.

„Este o situație dramatică la Suceava. Lanțul de incompetență și proasta gestionare a crizei a dus la rezultate dezastruoase. Ceea ce se întâmplă acolo NU trebuie să se mai repete. Felul în care se va acționa de aici înainte va fi un model pentru alte potențiale situatii de criză în alte județe, în alte spitale. Sunt câteva măsuri pe care le solicităm Guvernului, trebuie acționat ferm acum.” a declarat președintele USR Dan Barna.

USR solicită Guvernului luarea următoarelor măsuri:

-Testarea extinsă a tuturor locuitorilor din orașul Suceava și a comunelor limitrofe (Sf Ilie, Scheia, Ipotești, Moara, Tișăuți, Bosanci și Adîncata).

-Aducerea cu prioritate a echipamentelor (RT-PCR), a specialistilor și a testelor în Județul Suceava.

-Izolarea județului Suceava și întreruperea tuturor activităților neesentiale pentru o perioadă de 2 săptămâni, pentru a evita propagarea exponențială și o opri epidemia, în condițiile în care Spitalul Județean de Urgență este nefunctional.

-Realizarea unor circuite epidemiologice separate pentru pacienții infectați cu COVID19 și non-COVID19 în Spitalul Județean de Urgență după dezinfectie și aducerea personalului medical de înlocuire de la Iași. Dotarea spitalului cu echipament de protecție adecvat și instruirea epidemiologică de folosire a echipamentului, care nu a fost făcută corespunzător.

-Redirectionarea ajutoarelor de la Crucea Roșie și alte organizații către Suceava și zona Moldovei. Inclusiv în Focșani, Câmpulung Moldovenesc, Neamț.

Iulian Bulai, deputat USR de Neamț, a făcut un apel către autoritățile locale din Suceava să ia măsuri urgente. Criza din Suceava trebuie deopotrivă rezolvată de la nivel național cât și local, susține acesta.

„Este foarte important să acționăm acum și să izolăm Suceava pentru a nu permite județului să devină Lombardia de România. Sper ca noul ministru al Sănătății să ducă la îndeplinire solicitarea de a testa masiv. Fac un apel la Guvern să permită Consiliilor Județene să achiziționeze echipamente medicale și de protecție, dacă de la București nu se primește ajutorul necesar. Așteptăm o gestionare cu mai mult aport local și județean a acestei probleme. Avem nevoie de acțiune acum la Suceava, aștept mai multă acțiune și curaj din partea domnului Orban.”, a spus deputatul Iulian Bulai.

Senatorul USR Adrian Wiener, de profesie medic, susține că situația de la Suceava este cauzată de un management defectuos atât în privința gestionării pacienților infectați cu COVID19, cât și al spitalului.

„La Suceava am văzut cât de ușor această infecție cu COVID19 poate să devină o infecție nosocomială. Cât de ușor poate spitalul să devină principala zonă în care acest virus se transmite de la om la om. Este foarte importantă protecția cu echipamente speciale a cadrelor medicale dar și instruirea lor în a le folosi. A fost o cascadă de inadecvări, decizii care poate că au fost luate prea târziu ori nu au fost luate deloc. Este, din păcate, ceea ce se poate întâmpla în multe spitale din România. Testarea strategică care să permită izolarea precoce a cazurilor și protejarea resursei strategice, adică testarea cadrelor medicale sunt cele care vor face diferența în viitorul imediat și pe tot parcursul crizei, când vorbim de numărul de morți ori de felul în care sistemul de reacție va face față acestei crize. Este important ca infecția să nu se transmită pe orizontală, așa cum s-a întâmplat și în Italia.”, a conchis senatorul USR Adrian Wiener.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *