PoliticStirile zilei

Dan Barna: Președintele Iohannis este un om bun, dar este reprezentantul clasei politice care funcționat în afara legăturii cu comunitatea

Dan Barna, candidatul Alianței 2020 USR PLUS la alegerile prezidențiale, susține că principalul său obiectiv este să facă din România o țară din care tinerii nu își mai doresc să plece.

„Obiectivul meu e simplu, vreau ca România să devină o țară din care tinerii să nu își mai dorească să plece. În momentul de față, 50% din tinerii de liceu își văd viitorul în afara României. Este cel mai dureros indicator pe care România îl are, fiindcă este un indicator care ne scufundă și ne fură viitorul.

Din această perspectivă cred că soluția pentru ca România să devină o țară în care tinerii, populația activă să își dorească să trăiască, soluția nu poate să vină de la clasa politică care timp de 30 de ani ne-a adus aici, soluția poate să vină de la noua generație de oameni implicați în politică, nu că ne-am dorit, ci că nu se poate altfel.

Cred că România poate să devină o țară civilizată, iar această țară civilizată înseamnă corecta cheltuire a banilor, respectul muncii, nu respectul relațiilor, vedem că avem un Guvern unde competența este o perlă rară.”, a declarat Dan Barna, în cadrul unei conferințe de presă la Sibiu.

Barna: Iohannis este reprezentantul clasei politice care a funcționat 30 de ani fără să aibă legături cu oamenii

Acesta a mai spus că actualul președinte al României, Klaus Iohannis, este reprezentantul clasei politice care vreme de 30 de ani a funcționat fără să aibă legături cu oamenii, motiv pentru care patru milioane de români au plecat din țară.

”Președintele Iohannis este un om bun, dar este reprezentantul, și vreau să fiu foarte clar, este reprezentantul clasei politice care ne-a adus în această situație. Patru milioane de români sunt în afara României pentru că timp de 30 de ani clasa politică, toată – și de-o parte și de cealaltă – a funcționat în afara legăturii cu comunitatea”, a răspuns Dan Barna, întrebat ce are să îi reproșeze lui Klaus Iohannis.

Liderul USR l-a criticat pe șeful statului pentru decizia sa de a-i numi în guvern pe Ramona Mănescu și pe Nicolae Moga, spunând că aceștia nu au pregătirea necesară pentru a conduce ministere.

”Ce-ar fi de comentat aici? ”Nu comentez” cred că e un răspuns deja suficient. Este o decizie pe care președintele a luat-o, și-a asumat-o. Sunt oameni care nu au pregătirea necesară și calificarea pentru aceste poziții, dar sunt oameni identici cu toți ceilalți membri ai guvernării actuale, Dăncilă. Nu este o surpriză că avem oameni incompetenți în guvernul României”, a spus Barna, întrebat cum comentează numirea de către Iohannis a celor doi.

Barna: Obiectivul USR PLUS este de a câștiga alegerile prezidențiale

Dan Barna a mai declarat că un alt obiectiv al formațiunii este de a câștiga alegerile prezidențiale, iar până în prezent, USR PLUS și-a îndeplinit toate obiectivele.

„Obiectivul meu este să ajung în turul doi alături de Klaus Iohannis. (…) Evident că obiectivul este să ajung președintele României, de aceea sunt în această cursă. Până în prezent, USR și-a îndeplinit toate obiectivele: am intrat în Parlament, am adunat 1.000.0000 de semnături când nimeni nu ne dădea vreo șansă, am trimis 8 europarlamentari din alianța USR-PLUS la Bruxelles.”, a mai spus Dan Barna.

USR cere demisia secretarului de stat al MAE

De asemenea, europarlamentarul Clotilde Armand (USR) i-a solicitat noului ministru de Externe, Ramona Mănescu, să demită secretarul de stat al MAE, precum și alți angajați ai instituției responsabili pentru „dezastrul alegerilor din Diaspora”.

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Articole Recomandate

Back to top button