Monday, April 19, 2021
Jurnalism corect


Dan Barna: Obiectivul nostru este ca în luna iunie să mai relaxăm o parte dintre restricții

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 6 aprilie 2021

Vicepremierul Dan Barna a transmis, marți, după ședința coaliției, că obiectivul Guvernului este ca în luna iunie să fie relaxate o parte dintre măsurile de restricție pentru prevenirea răspândirii COVID-19, ținând cont de presiunea care va fi în acel moment pe unitățile sanitare. 

„Premierul a exprimat preocuparea care există în cadrul Guvernului de a adapta permanent măsurile cât de bine la realitatea pandemică. Este o dorinţă, un obiectiv pe care îl avem cu toţii ca, într-un termen cât mai scurt, dacă se poate de la nivelul lunii iunie, să mai relaxăm o parte dintre aceste restricţii, în funcţie de care va fi stadiul pandemiei şi care vor fi cifrele şi la ATI şi spital şi numărul de teste pozitive. (…) Măsurile sunt dintre cele care există în momentul de faţă: cele legate de orele de funcţionare a magazinelor, cele legate de aceste intervale de restricţii care sunt în momentul de faţă în funcţiune. Vedem că am reuşit să ajungem într-o zonă de plafon şi asta este o veste cumva îmbucurătoare, sperăm să rămânem cât de puţin pe acest plafon şi apoi cifrele să înceapă să scadă”, a declarat Dan Barna, citat de Agerpres.

Florin Cîțu a anunțat, luni, constituirea unui comitet interministerial, ce va asigura „revenirea la normalitate” în România de la 1 iunie. Comitetul interministerial ar urma să cuprindă toate ministerele, iar asociațiile și patronatele din HoReCa vor fi incluse ca invitați, a precizat premierul.

CITEȘTE ȘI: SURSE Nemulțumiri în USR-PLUS din cauza anunțului de relaxare a măsurilor de restricție de la 1 iunie

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW