Friday, December 3, 2021
Jurnalism corect


Dan Barna, după ce a pierdut șefia USR PLUS: Acest partid va da președintele României și va guverna solitar

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 1 octombrie 2021

Dan Barna a transmis vineri, 1 octombrie, după ce s-a încheiat votul intern din USR PLUS, că partidul va da președintele României și va guverna solidar în anul 2024, precizând că rămâne alături de partid, chiar dacă a pierdut șefia formațiunii în fața lui Dacian Cioloș.

USR PLUS este un partid viu, dinamic și este un partid în care democrația există și funcționează. E multă dezamăgire în echipa care m-a susținut, e multă fericire în echipa lui Dacian Cioloș”, a spus Dan Barna, la finalul alegerilor interne din USR PLUS.

Dan Barna susține că a preluat un partid care avea 1.000 de membri și 50 de filiale și l-a dus la peste 1.000 de filiale și 50.000 de membri.

Deși avem acest rezultat, continui să spun și să îi mulțumesc lui Cioloș că fuziunea USR PLUS a fost decizia benefică pentru a avea un al treilea partid(n.r. pe scena politică din România)(…) Acest partid în 2024 va da președintele României și va guverna solitar în 2024 Rămân alături în acest proiect, rămân să susțin acest proiect, USR PLUS rămâne un partid puternic, mult succes Dacian, felicitări și un mandat foarte bun”, a transmis Dan Barna.

Dan Barna a pierdut alegerile interne din USR PLUS în fața contracandidatului Dacian Cioloș, la o diferență de 700 de voturi.

CITEȘTE ȘI: Dacian Cioloș l-a învins pe Dan Barna în lupta pentru șefia USR PLUS

CITEȘTE ȘI: Prima reacție a lui Dacian Cioloș, din postura de președinte USR PLUS: Nu-mi doresc să intru în Guvern, vreau să mă ocup de partid

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • Sper ca Dacian Ciolos va invata din greselile lui Dan Barna si va salva alianta , in beneficiul romanilor de buna credinta si speranta!

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW