Friday, December 9, 2022
Jurnalism corect


Dan Barna, despre o posibilă retragere din competiția internă a USR-PLUS: Am participat la toate luptele și confruntările pe care partidul le-a avut. Merg mai departe

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 3 iunie 2021

Dan Barna nu intenționează să se retragă din cursa pentru șefia USR PLUS, după ce, în spațiul public, au apărut informații potrivit cărora Dacian Cioloș ar fi propus ca cei doi co-președinți ai partidului să nu candideze la congresul din toamnă. 

Este întotdeauna o chestiune de mesaj politic. Eu am participat la toate luptele şi la toate confruntările pe care USR PLUS le-a avut. Intenţionez să merg mai departe, pentru că eu cred foarte mult că USR PLUS este un partid care pe termen lung va avea un cuvânt greu în politica din România”, a răspuns Dan Barna, întrebat dacă ia în calcul propunerea lui Dacian Cioloș, citat de Agerpres.

Actualul lider al USR PLUS susține că are încredere în înțelepciunea colegilor săi.

Am spus deja, proiectul USR PLUS este un proiect la care muncesc de patru ani de zile. Este un proiect asumat”, a adăugat co-președintele partidului.

În ultimele zile, în spațiul public, a apărut informația că Dacian Cioloș i-ar fi sugerat lui Dan Barna să renunțe în a mai candida pentru șefia partidului și să susțină un alt candidat, cel mai vehiculat nume în acest sens fiind cel al ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă.

Dacă își va dori să facă asta, eu m-aș bucura. Este una dintre personalitățile politice în foarte mare ascensiune în partidul nostru. Vom vedea. Va fi o decizie pe care o va lua Cătălin și o vom lua și noi ca partid”, comenta Dan Barna, pe 27 mai, posibila candidatură a lui Cătălin Drulă.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW