Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Dacian Cioloș, după anunțul lui Barna: Noi suntem gata să oferim soluții, nu să ne cramponăm de functii

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 15 decembrie 2020

Dacian Cioloș susține că anunțul lui Dan Barna arată că Alianța USR-PLUS nu se „cramponează” de funcții, ci oferă soluții. Fostul prim-ministru consideră că negocierile ar trebui să fie purtate punctual, pe fiecare măsură pe care noul Guvern ar trebui să o adopte, ținând cont de programul comun de guvernare.

Atenția a fost foarte mult focalizată în media, în aceste zile, pe partea de negocieri de funcții și mai puțin spre deloc pe partea de guvernare. Evident că funcțiile și mai ales oamenii care le vor ocupa sunt importante. Dar la noi guvernările au fost de foarte multe ori forme fără fond, cochilii aproape goale sau umplute mai degrabă cu interese de grup decât cu o viziune despre ceea ce trebuie să se schimbe în bine prin reforme care să nu „taie” prostește, ci să reducă risipa, să dea perspective celor care vor să muncească pe bune, nu să fure sau să se pună pe căpătuială”, a scris Dacian Cioloș, pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Liderul USR, propunere pentru PNL : Cătălin Drulă, preşedintele Camerei Deputaţilor. Orban, Barna şi Hunor, vicepremieri

Co-președintele USR-PLUS susține că discuțiile ar trebui purtate punctual, pe fiecare măsură în parte.

Vom discuta cu colegii de la PNL și UDMR măsură cu măsură, pentru că asta e mai important decât cum ne împărțim funcțiile. Trebuie să clarificăm cum facem ca deficitul bugetar și gestionarea acestuia să nu afecteze relansarea economică. Să nu fie o piedică pentru reformele în Sănătate, în Educație, unde e nevoie și de bani de investit, nu doar de schimbat legi și de depolitizare. În primăvară, ar trebui să începem să folosim banii europeni și va fi nevoie să ne punem de acord în coaliția de guvernare cum asigurăm canalizarea lor rapidă spre investiții și finanțarea reformelor fără să creăm birocrație suplimentară în purul stil românesc din acești ultimi ani. Despre astea și multe altele trebuie să discutăm, pentru că în momentul în care mergem în Parlament cu noul guvern trebuie să avem un program de guvernare cu ținte și cu obiective clare”, a adăugat Cioloș.

Cioloș a precizat că USR-PLUS pune pe primul plan guvernarea și reformele, nu „oamenii care cer funcții pentru ei”.

Dincolo de cancanul împărțirii funcțiilor, poate învățăm să acordăm atenție și lucrurilor esențiale care chiar ne afectează viața, dar care se află mai puțin în reflectorul spectacolului mediatic prin care se face rating. USR PLUS a cerut de la început ca aceste negocieri să se facă cu angajamente serioase pentru a așeza coaliția în postura de a putea guverna credibil patru ani. România a trecut în ultimii 30 de ani prin destrămări de coaliții cauzate de trădări sau traseism, care au denaturat voința cetățenilor la vot și acest lucru nu mai trebuie să se repete. Acum facem altfel. Punem pe primul plan guvernarea și reformele, nu oamenii care cer funcții pentru ei și găștile lor politice. Anunțul făcut de către Dan Barna astăzi arată că noi suntem gata să oferim soluții, nu să ne cramponăm de functii”, este concluzia lui Dacian Cioloș.

Atenția a fost foarte mult focalizată în media, în aceste zile, pe partea de negocieri de funcții și mai puțin spre…

Publicată de Dacian Cioloş pe Marţi, 15 decembrie 2020

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW