Dacian Cioloș critică bugetul pe 2022: Din nou, PSD dă ţepe românilor
Dacian Cioloș, liderul USR, a criticat luni, 20 decembrie, bugetul pentru 2022 și îi acuză pe social-democrați că dau „din nou țepe românilor”, din cauza modului în care a fost construit bugetul pentru anul viitor.
Cioloș a explicat că USR analizează proiectul de buget pentru anul viitor și că parlamentarii formațiunii vor depune amendamente când acesta va fi depus în Parlament.
„Despre buget. La o primă analiză, constatăm că, din nou, PSD-ul dă țepe românilor și prin felul în care a fost construit acest buget, pentru că nici măcar legile pe care le-au adoptat când erau la putere şi când aveau o majoritate şi nici promisiunile electorale pe care le-au transformat în legi nici măcar pe acelea nu le pot pune în aplicare atunci când sunt obligaţi să facă un buget realist.
Cred că este pentru prima dată în ultimii ani când PSD ajunge la guvernare într-o situaţie de criză, când trebuie să ţină cont de anumite realităţi şi aţi văzut cum prorogă pe bandă rulantă o serie de promisiuni electorale care s-au transformat în legi şi care sunt inaplicabile pentru că, la momentul respectiv, obiectivul a fost doar de a promite şi de a câştiga voturi şi nu s-au gândit la cum pot fi puse în aplicare.
Și mă gândesc aici la salarii, care sunt înghețate, cu toate că s-au promis creşteri salariale majore. Au fost promise creșteri de pensii cu 40%, deşi ştiau foarte bine că nu sunt realiste. Au mințit oamenii și iată că astăzi vedem creșteri cu 10%, indemnizaţiile de vacanţă amânate, cupoane sociale amânate, tichete cadou şi tichete culturale care sunt amânate şi multe alte promisiuni ale PSD care sunt amânate, pentru că nu sunt aplicabile.
Deci, asta aviz amatorilor care încă mai cred astfel de minciuni când suntem în campanie electorală sau când PSD vine cu astfel de promisiuni şi spune că e partid social-democrat şi că vine cu politici sociale. Sunt politici sociale pe hârtie, pentru că dacă nu suntem realişti nu ţinem cont de realitatea economică a ţării şi nu ţinem cont de nevoia de investiţii, nu se pot aplica”, a declarat principalul lider al opoziției luni, 20 decembrie.
Dacian Cioloș a vorbit și despre faptul că PNL nu își ține promisiunile, făcând referire aici la procentul de 7% din PIB alocat investițiilor, promis de liberali în programul de guvernare. În forma prezentată de Ministerul Finanțelor, este prevăzută alocarea a 6,71% din PIB pentru investiții.
„Nici PNL nu-şi ţine promisiunea de a avea un minim de 7% investiţii pentru anul viitor, cu tot PNRR-ul, nici acea promisiune nu e ținută. Deci iată că chiar şi acum, în buza începerii guvernării, au făcut promisiuni şi unii şi alţii, când au negociat programul de guvernare pe care, loviţi de realitatea bugetară, nu le pot ţine”, a continuat liderul USR.
Riscuri în buget
Apoi, fostul premier a vorbit despre riscurile identificate în proiectul de buget:
„Noi am identificat câteva riscuri cu felul în care a fost construit bugetul. În primul rând, veniturile ni se par supraestimate (…) Un alt risc este nerealizarea reformelor prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru că fără acele reforme nu vor veni nici banii care au fost prinşi acum în buget şi am văzut cât se codesc cei de la guvernare, şi mai ales PSD, la a aplica reformele care au fost în negociate de Guvernul PNL-USR-UDMR și care sunt în PNRR. De asta am spus că vom monitoriza foarte atent ce se întâmplă cu aceste reforme.
Am mai constatat că un domeniu cheie, dincolo de Sănătate, care este importantă, din punctul nostru de vedere educaţia, indiferent de cine ar fi la guvernare trebuie să fie acum în centrul atenţiei. Avem şi România Educată, care a fost ridicată la rangul de prioritate prezidenţială şi, cu toate astea, bugetul pentru educaţie e în continuare foarte slab. Nu s-au găsit bani pentru educaţie, chiar dacă am văzut că s-au găsit bani pentru creşterea bugetului Administraţiei prezidenţiale cu 20%”, a mai punctat, între altele, Dacian Cioloș.
Președintele USR a mai precizat că USR va veni cu propuneri de amendament la acest proiect.
Amintim, în context, că nici liderul PNL, Florin Cîțu, nu este mulțumit de faptul că nu se respectă promisiunea PNL din programul de guvernare – procentul de 7% din PIB pentru investiții.
Detalii aici:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/dacian-ciolos-critica-bugetul-pe-2022-din-nou-psd-da-tepe-romanilor/ […]