Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Dacian Cioloș a fost reales în fruntea PLUS, fiind unicul candidat

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 7 decembrie 2019 Etichete: , , ,

Europarlamentarul Dacian Cioloș a fost reales, sâmbătă, în funcția de președinte al Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate , cu majoritate de voturi.

Dacian Cioloș a fost validat , sâmbătă, în cadrul  Convenției Naționale a PLUS, cu 1160 de voturi „pentru” și 41 de abțineri, obținând astfel funcția de președinte al partidului. Fostul premier a fost singurul candidat pentru această funcție.

Liderul PLUS a precizat că este ultima dată când va candida singur, considerând acest lucru ca un eșec personal.

„În niciun caz, dacă data viitoare nu vor mai exista candidaţi, îl voi considera ca pe un eşec personal şi nu voi mai candida. Îmi doresc ca data viitoare să nu mai vorbim de un partid de lider, pentru că asta este cea mai mare vulnerabilitate a noastră în momentul de faţă. Eu nu mi-am dorit şi nu îmi doresc să construim un partid de lider, îmi doresc să putem lucra în echipă, să avem încredere în noi şi atunci când lumea vorbeşte de PLUS să aibă în minte mai multe nume. Mi-am depus candidatura tot pentru un an de zile, până la sfârşitul anului viitor, când vom fi trecut de alegerile locale şi de alegerile parlamentare”, a precizat preşedintele ales.

De asemenea, în cadrul Convenției Naționale PLUS s-au ales și membrii Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj, ai Comisiei de Cenzori, dar și coordonatorii regionali din România și din afara granițelor țării.

„Din acest moment avem un Consiliu Naţional complet. Din cei 45 care au fost aleşi, 12 sunt de la generaţia PLUS, deşi pentru ei erau prevăzute nouă locuri”, a spus Cioloş.

Sursă foto: Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW