Monday, April 15, 2024
Jurnalism corect


Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 17 martie 2023

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri, 17 martie, un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin este acuzat oficial că a comis crime de război în Ucraina, relatează Reuters și BBC.

Concret, CPI îl acuză pe Vladimir Putin de implicare în deportarea copiilor. Instanța mai spune că are motive rezonabile să creadă că el a comis actele în mod direct.

Comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Alekseyevna Lvova-Belova, este de asemenea căutat de CPI.

CPI nu are competențe de a aresta suspecți și își poate exercita jurisdicția doar în țările care sunt semnatare la acordul care a înființat instanța. Federația Rusă nu este semnatară a acestui acord

Reacția Moscovei

„Deciziile Curții Penale Internaționale nu au nicio semnificație pentru țara noastră, inclusiv din punct de vedere juridic”, a transmis pe Telegram purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-o primă reacție venită de la Moscova.

Vestea vine înaintea unei vizite de stat planificate la Moscova săptămâna viitoare a președintelui chinez Xi Jinping, care probabil va consolida legăturile dintre Federația Rusă și China.

CITEȘTE ȘI: O anchetă ONU constată că Rusia a comis „o gamă largă de crime de război” în Ucraina, dar nu un genocid

Sursa foto: Kremlin

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW