Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Curtea de Conturi: Nereguli la conducerea SRTv/PNL: Doina Gradea a încălcat legea

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 25 septembrie 2019 Etichete: , , , , ,

În urma auditului financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat pe anul 2018 al SRTv, făcut de Curtea de Conturi la solicitate lui Gigel Știrbu, au fost descoperite mai multe abateri ale conducerii televiziunii publice. Potrivit unui comunicat al grupului PNL din Camera Deputaților, Doina Gradea a încălcat legea și regulile postului tv.

Principalele abateri consemnate vizează contractele de drepturi de autor pentru artiști, modificarea sursei de finanţare pentru Cerbul de Aur şi organigrama.

„Curtea de Conturi a descoperit mai multe abateri deosebit de grave pe care le-a săvârşit conducerea SRTv, în speţă Doina Gradea, preşedinte-director general. Astfel, Doina Gradea a încălcat legile statului, regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv, regulamentul de organizare şi funcţionare al Comitetului director (CD) al SRTv, hotărârile Consiliului de Administraţie al SRTv”, a transmis Gigel Știrbu, prin intermediul unui comunicat.

Știrbu cere demisia Doinei Gradea

„Vă cer demisia și să răspundeți în fața legii pentru abaterile de neacceptat comise la conducerea Televiziunii Publice. Ați abuzat de banii românilor și ați înjosit jurnaliștii TVR într-un mod meschin, fără să aveți vreo limită”, transmite Știrbu prin intermediul comunicatului.

Neregulile constatate de Curtea de Conturi la conducerea SRTv

1.Încheierea unor contracte de drepturi de autor, respectiv de drepturi conexe, s-a realziat ulterior perioadei în care trebuia efectuată prestația care reprezenta obiectul acestora, cu întârzieri ajungând până la 70 de zile respectiv 80 de zile.
Aceasta dovedește că procesul încheierii acestor contracte nu este reglementat în mod corespunzător și că operațiunile efectuate în cadrul acestuia au fost realizate formal.

2. Încheierea unor contracte de cesiune de drepturi de autor/drepturi de proprietate intelectuală, pentru artiștii reprezentați de către agenția Global Records SRL pentru recitalurile din cadrul Festivalului Concurs Internațional Cerbul de Aur 2018, care includ costuri, al căror cunatum nu a fost aprobat prin hotărârile Comitetului Director.
În baza acestor contracte s-au efectuat plăți din alocații bugetare, în total, în sumă de 11.365 lei, direct agenției care reprezintă artiștii, fără a exista documente justificative care să ateste realitatea prestației privind transportul, cazarea și mesele.

Curtea propune ca SRTv să facă o analiză și să recupereze suma de 11 365 lei, identificată ca fiind prejudiciu produs bugetului de stat.

3. În anul 2018, SRTv nu a executat bugetul de venituri și cheltuieli al Festivalului Cerbul de aur potrivit surselor de finanțare aprobate prin hotărârile Comitetului Director și al Consiliului de Administrație.
De asemenea, conducerea SRTv nu a ținut seama de sursele de finanțare stabilite prin documentațiile întocmite cu ocazia achizițiilor efectuate pentru desfășurarea evenimentului.
Astfel, deși sursa de finanțare a unor cheltuieli a fost indicată ca fiind sursele proprii, iar plățile au fost realizate efectiv din acestea, ulterior, conducerea SRTV a solicitat deschiderea de credite bugetare și recuperarea sumelor respective de la bugetul statului.

În cazul a două contracte, unul încheiat de SRTv cu SC Studio Video Art SRL pentru „achiziţia de servicii de închiriere transfocatoare, deservite de personal specializat, pentru filmările necesare producţiei Festivalului Cerbul de Aur 2018”, şi altul încheiat cu SC Bivolul Advertising SRL pentru „achiziţia de servicii de închiriere macara cu braţ telescopic, deservită de personal specializat, pentru filmările necesare producţiei Festivalului Cerbul de Aur 2018”, conducerea SRTv a solicitat deschiderea de credite bugetare pentru suma totală de 132.274,97 de lei, în condiţiile în care la data cererii nu mai existau obligaţii de plată către cei doi prestatori şi, mai mult, stingerea acestora se realizase conform condiţiilor legale aprobate, se arată în raport.

Situaţia este similară şi în cazul contractelor încheiate anul trecut cu SC Artmania Events SRL pentru servicii artistice. „Deşi sursa de finanţare care a fost aprobată de Comitetul Director al SRTv şi din care s-au realizat plăţile a fost «sursele proprii», ulterior conducerea SRTv a solicitat şi obţinut de la bugetul de stat contravaloarea celor două contracte, în sumă totală de 1.415.871,99 de lei”.

4. Încheierea unor contracte de cesiune de drepturi de autor/drepturi de proprietate intelectuală pentru artiștii care au susținut recitaluri în cadrul Festivvalului Concurs International Cerbul de Aur 2018, suportate din fonduri publice, în condițiile nerealizării unei bune gestiuni financiare a fondurilor publice.

5. Întrucât organigrama SRTV nu reflectă realitatea funcțiilor și a activităților specifice, în anul 2018 au fost încheiate contracte de cesiune a drepturilor de autor pentru tarducerea unor programe ce urmau a fi difuzate pe canalele SRTV deși, conform organigramei si Statutului de funcții, valabile în exercițiul bugetar audiat, în cadrul Serviciul Selecție Film erau prevăzute 14 posturi de Traducător (din care 13 posturi figurau ca fiind ocupate și 1 post vacant). valoarea brută totală aferentă contractelor pentru cesiunea drepturilor de autor încheiate în 2018, pentru servicii de traducere, suportată din alocații bugetară, a fost de 47 552 lei.

De asemenea, la nivelul Studioului Teritorial Cluj în 2018 au fost încheiate contracte de cesiune a drepturilor de autor, fără respectarea în totalitate a prevederilor regulamentului. valoarea totală brută aferentă contractelor pentru cesiunea drepturilor de autor încheiate în 2018 la nivelului Studioului Teritorial Cluj, suportată din alocații bugetare, a fost de 211 905 lei.

sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW