Stirile zilei
Curtea de Conturi a transmis Parlamentului raportul pe anul 2023: Prejudicii de 758 mil. lei și zeci de sesizări penale

Curtea de Conturi a României a anunțat vineri că a transmis Parlamentului Raportul public pe anul 2023, împreună cu Raportul de activitate al instituției și documentele privind execuțiile financiare ale administrațiilor locale pentru același an.
În urma controalelor efectuate, instituția a depus zeci de sesizări penale, ca urmare a prejudiciilor constatate și înregistrate în actele de audit.
Conform datelor prezentate, valoarea totală a prejudiciilor se ridică la 758 milioane lei, în timp ce veniturile suplimentare identificate se cifrează la 779 milioane lei.
Totodată, abaterile financiare constatate însumează 82,703 miliarde lei.
„Analiza cheltuielilor efectuate din bugetul public naţional în exerciţiul financiar 2023 evidenţiază că, mai mult de jumătate (55%) din total a fost alocat pentru susţinerea unor domenii precum protecţia socială, programe de interes naţional din domeniul muncii, al familiei, tineretului, sănătăţii, educaţiei, cercetării, culturii şi recreerii. În acelaşi timp, dezvoltarea şi investiţiile, transporturile şi infrastructura, economia şi energia, au înregistrat, cumulat, 16% din totalul cheltuielilor bugetului public naţional. În perioada menţionată, România a înregistrat creştere economică, însă gestionarea deficitului bugetar a rămas o provocare majoră. Cheltuielile bugetare au continuat să depăşească veniturile, menţinând un dezechilibru fiscal persistent, care riscă să afecteze sustenabilitatea finanţelor publice pe termen lung. Datoria publică a României la sfârşitul anului 2023 a fost de 957.060,9 milioane lei, echivalentul a 192.389,5 milioane euro, în creştere cu 133.402,7 milioane lei faţă de anul 2022”, sunt concluziile Curţii de Conturi.
Foto: curteadeconturi.ro



