Curtea de Apel București își suspendă, de luni, activitatea
Curtea de Apel București își suspendă activitatea, începând de luni, pe o perioadă nedeterminată de timp, până când Guvernul va lua o decizie clară privind pensiile speciale.
“Judecătorii Curții de Apel Bucureşti au decis în Adunarea Generală ca în măsura în care, puterea judecătorească nu va fi recunoscută ca fiind una dintre cele trei puteri ale statului iar Guvernul îşi va menține intenția de a afecta drepturile salariale dar și ale întregului personal din justiție, începând cu data de 23 decembrie 2019, activitatea instanței va fi suspendată, pe timp nelimitat cu excepția cauzelor cu măsuri preventive în materie penală ale judecătorilor”, transmite CAB.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti cer „ca indiferent de climatul social și politic, să dea dovadă în discursul public şi în activitatea desfăşurată de echilibru și prudență, nicio împrejurare neputând justifica încălcarea garanției constituționale a independenței justiției”.
Criză în justiție provocată de protestul grefierilor
Grefieri au protestat, miercuri, joi și vineri în fața instanţelor şi a parchetelor împotriva proiectului de lege care ar urma să elimine pensiile speciale. Mai multe asociații de grefieri sunt nemulțumite de faptul că abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate ar conduce la blocarea sistemului judiciar.
Activitatea instanțelor din mai multe orașe din țară a ajuns să fie suspendată ca urmare a protestului masiv al grefierilor nemulțumiți de faptul că ar urma să nu mai beneficieze de pensii speciale la bătrânețe.
sursa foto: romanialibera.ro
Comentarii