Sunday, June 23, 2024
Jurnalism corect


Curtea Constituțională a amânat decizia privind privind pensiile de serviciu şi cumulul pensiei cu salariul

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 26 iulie 2023 Etichete: , ,

Curtea Constituțională a României(CCR) a decis, miercuri, 26 iulie, să amâne pronunțarea unei decizii  privind sesizările Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie referitoare la legea privind pensiile de serviciu și legea privind cumulul pensiei cu salariul. Dezbaterile vor fi reluate la data de 2 august, respectiv 21 septembrie.

Potrivit magistraților CCR, amânarea a fost necesară pentru lămuriri suplimentare.

Ambele legi au trecut în 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce priveşte: l Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023); Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, conform unui comunicat al ÎCCJ.

Principalele motive de neconstituționalitate, invocate de ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat, în principal, legile mai sus menționate, invocând argumentele:

-caracterul eterogen al legii şi nesocotirea principiului unicităţii reglementării. Încălcarea art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituţia României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

-încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.

-încălcarea art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii normei juridice.

De asemenea, instanţa supremă a constatat că se impune examinarea următoarelor motive de neconstituţionalitate

Încălcarea art.124 alin.(3) prin raportare la art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie referitoare la independenţa justiţiei şi la statul de drept.

Încălcarea art.44 din Constituţie şi art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin dispoziţiile art.I pct.2 din Lege, cu referire la abrogarea alin.(2) al art.211 din Legea nr.303/2022 şi ale art.I pct.4 din Lege, cu referire la art.211 alin.(41) din Legea nr.303/2022.

Încălcarea principiului egalităţii în drepturi prevăzut de dispoziţiile art.16 coroborat cu art.53 din Constituţie.

Încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(5), art.16 alin.(1) şi art.56 alin.(2) din Constituţie prin prevederile art.XIII din Lege cu referire la art.101 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Încălcarea art.1 alin.(4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, referitor la cooperarea loială şi respectul reciproc între autorităţile statului, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art.147 din Constituţie.

Reforma pensiilor speciale a creat blocaje în Justiție

Magistrații s-au declarat nemulțumiți cu privire la modificările aduse vârstei de pensionare. Ei susțin că sunt de acord cu creșterea vârstei de pensionare, însă, este necesar ca aceasta să se facă în mod treptat, pentru a evita „valul de pensionări” din magistratură, aspect care îngreunează mult activitatea în Justiție, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, instanțele și parchetele din țară au decis să limiteze activitatea la cauzele considerate „urgente”, în semn de protest față de modificările legislative care îi vizează direct pe magistrați. Citiți aici cum explică protestele forul superior al magistraturii. Parlamentul a decis ca vârsta de pensionare a magistraților să crească de anul viitor etapizat, de la 50 de ani, în 2024, la 60 de ani în 2035.

Persoanele  care pot cumula pensia cu salariul

-persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;

-personalul didactic de predare din învăţământ pensionat, reîncadrat în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

-personalul de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice, potrivit art. 8 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

-persoanele din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurari sociale care beneficiază de pensie de urmaş şi de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă;

-personalul de specialitate medico-sanitar din unităţile sanitare, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din instituţiile/autorităţile publice;

-asistenții personali şi asistenţii personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-asistenţii maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-persoanele care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică;

membrii Academiei Române.

Persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar şi care se finanțează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfășurării de activităţi şi operaţiuni specifice pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate până la finalizarea mandatului în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi.

 Persoanele ce exercită mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar se numără angajați ai instituților precum BNR, ANRE, ANCOM.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW