PoliticStirile zilei

Cursa pentru Cotroceni: cine sunt cei 11 candidați rămași în competiție?

După expirarea termenului în care competitorii politici și-au putut retrage candidaturile la alegerile prezidențiale de pe 4 mai, 11 dintre aceștia se vor regăsi pe buletinul de vot.

Astfel, cetățenii României vor trebui să voteze unul dintre următorii candidați: Nicușor Dan (independent), Crin Antonescu (Alianța România Înainte), Victor Ponta (independent), Elena Lasconi (USR), George Simion (AUR), Lavinia Șandru (PUSL), Cristian Terheș (PNCR – Partidul Național Conservator Român), John-Ion Banu-Muscel (independent), Silviu Predoiu (PLAN – Partidul Liga Acțiunii Naționale), Daniel Funeriu (independent) și Sebastian-Constantin Popescu (PNR –  Partidul Noua Românie).

Primari, foști premieri și oameni de afaceri. Cine sunt cei 11 candidați?

Nicușor Dan s-a remarcat prin cariera de activist civic, devenind în 2020 primarul Bucureștiului, fiind reconfirmat în funcție în 2024. El a fondat USB, care în 2016 a devenit USR, demisionând ulterior din partid și devenind independent.

Crin Antonescu a fost lider al PNL între 2009 și 2014, fiind și candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale din 2009. În 2012, pe durata suspendării lui Traian Băsescu, a ocupat funcția de președinte interimar al României.

Victor Ponta a fost președinte al PSD între 2010 și 2015 și premier între 2012 și 2015, demisionând în urma amplelor manifestații din urma tragediei de la Colectiv. În 2014 a fost învins de Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Elena Lasconi este președinta USR și primara orașului Câmpulung Muscel. După o lungă carieră în jurnalism, ea a intrat în politică, câștigând alegerile locale din 2020 din orașul argeșean. În 2024 a preluat conducerea USR și a candidat la alegerile prezidențiale, ajungând în turul al doilea, alături de Călin Georgescu.

George Simion este președintele AUR, formațiune care a intrat în premieră în parlament în 2020. A candidat la alegerile prezidențiale de anul trecut, dar nu a intrat în turul al doilea, anunțând că îl va susține pe Călin Georgescu. După ce BEC și CCR i-au respins acestuia din urmă noua candidatură, liderul AUR a reintrat în cursă. George Simion are interdicție de călătorie în Republica Moldova și în Ucraina.

Lavinia Șandru este o jurnalistă, care a activat la mai multe posturi radio și TV. După o perioadă în care nu a mai activat în politică, și-a anunțat candidatura pentru palatul Cotroceni din partea PUSL.

Cristian Terheș este europarlamentar, fiind ales în 2019 pe listele PSD, iar cinci ani mai târziu pe cele ale AUR. Este președintele PNCR, după ce anterior a fost membru al PNȚCD.

John-Ion Banu-Muscel este un om de afaceri româno-american. El a mai candidat la alegerile prezidențiale în 2019, iar în 2024 s-a retras din cursă.

Silviu Predoiu a fost un ofițer al Securității și general SIE, îndeplinind și funcția de director adjunct al instituției. El a mai candidat și în toamnă la alegerile prezidențiale, tot din partea PLAN.

Daniel Funeriu a fost ministru al educației între 2019 și 2012, în guvernul lui Emil Boc. În prezent, candidează independent pentru cea mai înaltă funcție în stat.

Sebastian-Constantin Popescu a mai candidat la alegerile prezidențiale și în 2019 și 2024 din partea PNR. A fost mai întâi medic veterinar, studiind ulterior jurnalismul și activând în acest domeniu.

Dacă în viitor vreunul dintre acești competitori va decide să se retragă din cursă, numele său va apărea în continuare pe buletinul de vot, dat fiind că a expirat termenul legal în care puteau lua o astfel de decizie, iar buletinele vor începe să fie tipărite în curând.

Diana Șoșoacă și Călin Georgescu nu au prins trenul către Cotroceni în acest an

Nu toate persoanele care și-au depus candidatura pentru scrutinul din mai se vor regăsi între opțiunile de vot ale cetățenilor României. De exemplu, lidera POT, Anamaria Gavrilă, a cărei înscriere în cursă a fost validată de către BEC și CCR, a decis aseară să se retragă din cursă și să îl susțină pe George Simion, liderul AUR, motivându-și decizia pe pagina personală de Facebook. „V-am spus de la bun început că nu este nici despre orgolii personale, nici despre mine și nici despre George Simion, ci despre România și despre a continua lupta pentru democrație alături de Călin Georgescu. Tocmai de aceea, pentru a dărui mișcării suveraniste, susținută de români, cele mai multe șanse am ales să mă retrag din această cursă”, a scris deputata.

Nici Diana Șoșoacă și Călin Georgescu nu vor avea șansa de a fi votați la alegerile din mai, dat fiind că BEC, și apoi CCR, le-au respins candidaturile, invocând deciziile instanței constituționale de anul trecut de respingere a înscrieri în cursă a liderei SOS România și de anulare a alegerilor.

Articole Recomandate

Back to top button