Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cum s-a schimbat viața românilor în ultimele două săptămâni- Magazine luate cu asalt, izolare la domiciliu, vacanțe anulate

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 17 martie 2020 Etichete: , , ,

Pandemia de coronavirus a schimbat complet viața românilor, în doar două săptămâni. Dacă socializarea online era, până acum, doar o chestiune de alegere, în ultima perioadă a devenit recomandare. Distanțarea socială este deocamdată cea mai sigură măsură pe care o recomandă autoritățile în vederea stopării răspândirii virusului.

După apariția primelor cazuri de infectare, autoritățile au luat mai multe măsuri menite să prevină îmbolnăvirile. Astfel, s-au închis școlile gimnaziale, liceele și universitățile, programul de lucru pentru angajații de la stat a fost organizat în schimburi, în așa fel încât să nu circule prea mulți oameni cu mijloacele de transport în comun, unde a fost cazul privații și-au lăsat angajații să lucreze de acasă. Mai mult, legislativul a decis ca părinții care au copii să primească zile libere plătite în această perioadă.

Ieri, președintele a semnat decretul prin care Romania intră în stare de alertă, existând posibilitatea să fie luate , gradual, mai multe măsuri restrictive precum: dacă se impune, plafonarea prețurilor la medicamente, alimente și carburanți ; poate fi interzis gradual circulația rutieră și închiderea granițelor; în structurile MAI și în unitățile sanitare, să se poată angaja personalul necesar fără concurs. Mai multe AICI.

Sociolog: Toată panica este întreținută de mijloacele de comunicare la care avem acces

Chiar și cu nenumărate apeluri la calm, românii au luat cu asalt marile magazine. Sociologii susțin că în acest moment oamenii „se află într-o situație în care frica li se inoculează pe toate căile de transmitere a informației”, iar prima reacție este cea de a se proteja pe ei însuși.

„De multe ori, frica scoate ce e mai rău din oameni, asta este general valabil, nu este o chestie pur românească. Ceea ce am avut noi este această panică creată la un număr foarte mic de cazuri. Dacă oamenii au reacționat așa acum, cum va fi la 2.000 de cazuri? Ceea ce este cert, conform tuturor studiilor și analizelor pe care le-am citit în ultima perioadă referitoare la acest virus, este faptul că nimeni nu poate fi 100% în siguranță. Oricine poate să contacteze acest virus, iar rațiunea, de cele mai multe ori este umbrită de panică”, a declarat sociologul Gelu Duminică, pentru mainnews.ro.

Gândindu-se că vor rămâne închiși în case sau că importurile unor produse ar putea fi stopate, oamenii dau năvală în magazine și cumpără în cantități uriașe tot felul de lucruri: de la produse de igienă, la cele alimentare.

„Văd postări în care se anunță venirea sfârșitului lumii. Toate scenariile astea, toată panica asta, este întreținută de toate mijloacele de comunicare la care avem acces în momentul de față și faptul că fiecare dintre noi este un emițător de mesaje. Mesajele de la instituțiile publice cad de multe ori în secundar, față de nu știu ce influencer. (…) Nu spun că este o banală gripă, departe de mine gândul ăsta, însă în același timp fiecare ar trebui să fim concentrați mai degrabă pe ce putem face fiecare dintre noi și pentru cei din jurul nostru astfel încât să ne fie mai bine. Dar pentru asta trebuia să fim educați în spiritul ăsta, însă din păcate noi am fost educați în acest sens. În momentul în care cumperi 30 de pungi de făină, nu te gândești că mai vine și altcineva după tine, poate are nevoie de mâncare la fel ca tine?”, a mai precizat sociologul.

Specialist: Economia țării, afectată

Impactul psihologic pe care l-a provocat epidemia de coronavirus este unul destul de puternic, iar acest lucru a afectat economia țării, atât pe latura cererii, cât și pe latura ofertei, susține analistul economic, Valentin Ionescu.

„Pe latura ofertei apar o serie de constrângeri, fie determinate de această pandemie, dat fiind faptul că creștere rata de absenteism prin constrângere. În sensul că oamenii nu se mai duc la serviciu. Atunci scade producția. Sunt pierderi la producție, la activitate, la facturare și așa mai departe. Pe de altă parte sunt o serie de constrângeri determinate de Guvern. Determinate de măsurile luate de Guvern. Care sunt întemeiate, dar ele tot constrângeri sunt și nu ai ce face. Ele țin de circulația mărfurilor și de circulația persoanelor. Prin urmare, activitatea de producție începe să scadă”, a declarat Valentin Ionescu, pentru mainnews.ro.

Isteria din supermarketuri și faptul că oamenii își fac cumpărăturile în cantități uriașe și golesc rafturile afectează în mod categoric economia, susține analistul economic, deoarece, dacă nu sunt suficiente stocuri, acest lucru poate afecta producția de bunuri finite.

Potrivit acestuia, există o cerere din ce în ce mai mare pe o anumită categorie de produse determinată de impactul psihologic pe care îl are epidemia de Covid-19: bunuri alimentare, pe dezinfectanți, echipament medical și medicamente, susține analistul financiar.

„În momentul de față avem niște șocuri determinate de cerere. Pe latura cererii clar impactul psihologic joacă un rol determinant, și fiind aleatoriu este foarte greu de calculat economic. Pe de altă parte avem constrângeri pe latura ofertei care țin de producție, de absenteism la locul de muncă. Nu e vorba de chiul, e vorba de o constrângere pentru că oamenii nu se mai pot duce la serviciu, fie că li se impune, fie că sunt bolnavi. Și faptul că intervine Guvernul și restricționează circulația persoanelor.

Atenție, avem în calcul aici nu doar cererea internă ci și cererea externă de bunuri. Adică se restrânge activitatea și în alte țări. Asta ne poate afecta activitatea de producție, mai ales cea industrială. De asemenea, și noi putem avea sincope în aprovizionare cu produse de import. Fie echipament medical, fie farmaceutic”, mai explică Ionescu.

Analistul economic preconizează că efectele negative produse economiei României s-ar putea să fie mai puternice în lunile mai și iunie, când epidemia ar putea trece, iar  vârful s-ar putea să fie undeva pe la începutul lunii aprilie.

Totuși, deși sunt sectoare care vor fi afectate în mod direct, cum ar fi turismul și horeca, sunt și sectoare în care activitatea economică va fi în creștere: „la energie, distribuția apei, în general ce ține de utilități, telefonie, alimente, mai explică Valentin Ionescu.

Motivul pentru care companiile măresc prețurile în perioadă de criză

Românii acuză, pe rețelele de socializare, că produsele s-au scumpit foarte mult, de la apariția coronavirusului în România. Virgil Ionescu explică de ce iau unele companii decizia de a mări prețurile anumitor produse:

„Era de așteptat că produsele se vor scumpi. Sunt două tipuri de comportamente. Una ține de incorectitudinea unui comerciant care speculează o situație. Alteori poate să fie condiția în care comerciantul știe că nu are stocuri și atunci mărește prețurile. Bineînțeles că nu este în regulă ce se întâmplă.

Majoritatea comercianților nu au mărit prețurile. Sunt anumite produse cu prețuri mai mărite. Per ansamblu nu am sesizat mișcări semnificative de prețuri. Ceea ce am observat este lipsa de solidaritate a consumatorilor. Se cumpără în cantități imense, ceea ce nu are legătură cu pandemia.

Dacă tu cumperi șervețele sau hârtie igienică, ok, ține de igiena personală, dar nu te protejează de pandemie. Este absurd. Dar asta s-a întâmplat. Majoritatea dezinfectanților sunt buni pentru a omorî bacteriile, nu virușii. Este o protecție imaginară”, a mai precizat analistul.

Ulterior, firmele care au mărit preturile s au oferit să ajute. McDonald’s va livra mâncare oamenilor aflați în carantină. Kaufland a donat 73.000 de măști personalului medical, iar Hotelul Hilton a oferit cazare.

Imaginile postate pe rețelele de socializare surprind magazine și rafturi goale și în alte mari orașe din lume, afectate de virus.

Sursa photo: Andrei Radu Mincă, membru PNL Diaspora

Pe de altă parte, putem observa că străinii respecta mai riguros recomandările autorităților.


Românii, deranjați de întoarcerea în țară a conaționalilor din Italia. Sociologii explică și de unde vin aceste reacții

Odată cu apariția coronavirusului în Italia, zeci de mii de români s-au întors în România . Decizia lor a fost criticată dur de cetățenii din țară. Nu puține sunt mesajele de pe rețelele de socializare în care se cere închiderea granițelor, pentru a bloca accesul celor care vin din zonele afectate să intre în țară. Gelu Duminică susține că românii nu au fost educați pentru a fi empatici, umani.

“România are patru milioane de cetățeni în afara granițelor, care au drepturi egale cu noi, dacă omul vine în țară, ce facem, îl ținem la graniță să nu ne omoare? E aberant! Înțeleg teama, dorința de a se apăra, însă ceea ce face diferența între noi și animale este umanitatea, care înseamnă solidaritate, empatie. Însă noi nu am fost educați așa și nu putem cere ceea nu ni s-a dat ca valoare, comportament și atitudine”, mai explică Duminică.

Accesul la serivicii medicale, restricționat

Din cauza creșterii rapide a numărului de persoane infectate cu Covid-19, spitalele, atât private, cât și de stat, aleg să restrângă serviciile medicale, pentru a se ocupa în primul rând de pacienții cu urgențe majore.

Președintele Colegiului Medicilor, dr. Gheorghe Borcean, a declarat pentru mainnews.ro că odată cu declanșarea stării de urgență, administratorul acesteia va spune ce se va întâmpla în legătură cu serviciile medicale din țară, susținând că dacă ar fi el administrator, ar restrânge „la minim” programările pentru persoanele cu boli cronice”.

„As restrânge internările in spital pentru boli cronice care mai pot sa stea doua săptămâni, trei săptămâni și mi-as rezerva forța umană, capabilitățile tehnice ale unitățile medicale pentru situația specifica de pandemie. Bineînțeles, nu as Închide spitalul pentru urgentele medico-chirurgicale vitale pe care le știm cu toții și as Închide pentru situațiile programabile.

Urmează să vedem în zilele viitoare când administratorul stării de urgență va ordona și noi va trebui sa facem ceea ce spune.

Asta înseamnă că fără sa periclitezi dreptul la sănătate al persoanei, dar sunt boli și situații care pot aștepta . Noi acum trebuie sa ne focalizam ca toată capabilitatea noastră tehnica și umană sa fie in serviciul exclusiv sau aproape exclusiv al patologici acestei infecțioase acute, care după cum se arată este îngrijorătoare pentru toată omenirea”, a declarat Borcean pentru mainnews.ro.

Medicul explică de ce spitalele din România aleg să restrângă, pentru o perioadă, serviciile medicale:

„Pacienții s-ar aglomera, dar în situația de față, venind la spital este un risc epidemiologic pentru pacienții care vin sa se trateze de hernie, de varice, de boli care nu sunt urgente in minutul acesta și se expun riscului de a se contamina într-o comunitate in care nu poți sa știi când și care dintre aceia dintre care s ar afla acolo este purtător sau poate chiar bolnav. Tu, ca unitate medicală, îi expui epidemiologic pe cei care ar veni pentru o boala cronica sa se contamineze. Cât mai mulți atât mai grav și mai periculos”, a mai precizat președintele Colegiului Medicilor.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 35768 more Info to that Topic: mainnews.ro/cum-s-a-schimbat-viata-romanilor-in-ultimele-doua-saptamani-magazine-luate-cu-asalt-izolare-la-domiciliu-vacante-anulate/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/cum-s-a-schimbat-viata-romanilor-in-ultimele-doua-saptamani-magazine-luate-cu-asalt-izolare-la-domiciliu-vacante-anulate/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *