Tuesday, April 23, 2024
Jurnalism corect


Cum explică Ministerul Muncii introducerea în Codul Ocupațiilor a meseriilor de numerolog și astrolog: Sunt recunoscute în majoritatea țărilor UE

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 8 ianuarie 2024

Codul Ocupațiilor din România (COR) a fost actualizat cu noi meserii. Ocupația de numerolog a fost recunoscută oficial de Ministerul Muncii printr-o decizie din 2023, explică ministerul de resort printr-un comunicat de presă transmis luni, 8 ianuarie. O altă non-știință, astrologia, e recunoscută de stat ca ocupație oficială încă din 1995. Precizările vin după ce Asociația Psihologilor din România (APR) a cerut Guvernului să reanalizeze „urgent” ocupațiile „antiștiințifice” din COR, precum cele legate de astrologie sau numerologie.

Profesia de astrolog a fost reglementată în COR în 1995 prin ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale și al președintelui Comisiei Naționale pentru Statistică nr. 1938/1949 publicat în Monitorul Oficial nr. 272/23.11.1995

Profesia de numerolog a fost introdusă în COR de ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), prin ordin comun cu președintele Institutului Național de Statistică în ianuarie 2023 publicat în Monitorul Oficial nr. 135/16.II.2023 pe baza documentației depuse de Asociația Numerologilor din România cu avizul favorabil al Asociației Naționale a Comitetelor Sectoriale din România.

„Ocupațiile de astrolog și numerolog sunt recunoscute în majoritatea țărilor UE și se regăsesc în Clasificarea Internațională Standard a Ocupațiilor – ISCO 08 și în Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor și Ocupațiilor Europene (ESCO) la aceeași Grupă 5161: Astrologi, prezicători și asimilați, după cum urmează:

-astrolog, cod ESCO 5161.1;

-numerolog se regăsește ca fiind ocupație ce se regăsește printre exemplele de ocupații care pot fi încadrate în aceeași grupă 5161 Astrologi, prezicători și asimilați”, justifică ministerul condus de Simona Bucura-Oprescu.

Asociația Psihologilor din România semnalează o creștere a practicilor neștiințifice în psihoterapie și sănătate

În urmă cu o lună, Asociația Psihologilor din România (APR) a transmis Guvernului un avertisment prin care și-a exprimat îngrijorarea față de o „creștere spectaculoasă a practicilor neștiințifice în domeniu – mai ales a influenței pseudoștiinței (demersuri frauduloase care mimează știința) și non-științei (demersuri frauduloase alternative științei) -, cu precădere în domeniul «clinic-psihoterapeutic», cu impact asupra stării de sănătate a oamenilor”, notează EduPedu.ro.

Conform sursei citate, APR a tras acest semnal de alarmă ca o reacție în urma investigațiilor publicației Pressone.ro care a scris repetat despre situații precum „’Academia’ de psihoterapie care-ți sugerează să împrumuți bani de la bancă pentru a te vindeca de cancer prin ‘constelații’” sau despre ‘coach’-ul care oferă consiliere psihologică și le cere clienților să facă ‘salturi cuantice’.

Rectorul UBB, Daniel David: E halucinant că statul recunoaște profesiile de numerolog și astrolog

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Daniel David, a criticat dur, în cadrul unui interviu la Digi24, decizia Ministerului Muncii de a considera drept ocupaţii legal recunoscute pe cea de numerolog sau astrolog, decizie pe care o consideră „halucinantă”. El precizează, că în acest context, nu trebuie să mire nici rezultatele slabe înregistrate de elevi la ultimele teste PISA şi „nici nostalgia pentru comunism sau polarizarea socială”.

„Suntem într-un moment foarte periculos, în care Ministerul Muncii pune pe piaţă tot felul de ocupaţii care vin zona obscurantismului. Asociaţia Psihologilor a ieşit şi a spus, eu am spus. Nu a fost uşor, că reacţiile au fost, vă daţi seama, pe măsură din partea celor pe care i-am criticat. Nu a văzut nicio mişcare mai serioasă în spaţiul media, dar dacă am fi făcut, poate, zece-douăzeci de universităţi, venea şi Academia Română, cu o poziţie şi am fi sus mă, oamenilor, înţelegeţi că ceea ce faceţi este halucinant?

Ce vreţi de fapt de la o ţară care are ocupaţia de astrolog şi numerolog? Adică de ce ne mirăm de aceste rezultate? Să vă întreb altfel: voi înţelegeţi că în această ţară avem ocupaţia, recunoscută de stat, de numerolog şi astrolog? De ce ne mirăm că avem aceste realităţi sociale: rezultatele la PISA, nostalgia faţă de comunism, polarizările sociale, polarizările economie.. Asta-i ţara!”, a afirmat rectorul UBB Daniel David.

Foto: Inquam Photos / Melinda Nagy

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW