Stirile zilei

Cum au reușit trei bărbați din București să fure aproape 200.000 de euro/Doi suspecți sunt audiați

Poliţiştii din Capitală au făcut zece percheziții în București și județul Ilfov, într-un dosar penal de furt calificat, prejudiciul fiind de 193.000 de euro. Sunt audiați doi dintre suspecți, urmând a se decide ce măsuri preventive se iau împotriva lor. 

Din cercetările efectuate, cu sprijinul polițiștilor serviciilor de investigații criminale – Sectoarele 1 și 4, s-a stabilit că, în perioada 9 iunie 2023 – 31 iulie 2023, la intervale diferite de timp, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 44 și 52 de ani, prin intermediul unor dispozitive electronice de captare a semnalului emis de telecomenzile aferente sistemelor de închidere centralizată ar fi dezasigurat portierele a trei autoturisme, din interiorul cărora ar fi sustras diverse sume, cauzând un prejudiciu total de 193.000 de euro.

Potrivit anchetatorilor, dintr-o singură masină. suspecții au furat suma de  180.000 de euro.

Hoții „s-au protejat” cu măști medicinale

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, la data de 9 iunie 2023, în jurul orei 14.30, bărbatul de 52 de ani, ajutat de bărbatul de 44 de ani, care ar fi asigurat locul, ar fi pătruns, dezasigurând portierele prin intermediul unor dispozitive electronice, în interiorul unui autoturism, parcat la o adresă din Sectorul 1, iar din interior ar fi sustras 10.000 de lei, precum și 5.000 de euro și 500 de dolari.

În acest interval, cel de-al treilea bănuit ar fi așteptat în apropiere, în interiorul unui autoturism, apoi le-ar fi facilitat celor doi deplasarea cu mașina.  De asemenea, la data de 12 iulie 2023, în jurul orei 10.00, prin aceeași metodă, bărbatul de 52 de ani, cu sprijinul bănuitului de 44 de ani, care ar fi asigurat locul faptei, ar fi pătruns în interiorul unei alte mașini, parcată în Sectorul 4, iar din torpedou ar fi sustras 32.000 de lei. Ulterior, cel de-al treilea, care ar fi asigurat și el locul, le-ar fi facilitat deplasarea cu mașina. În ultima zi a lunii iulie, în jurul orei 14.30, în timp ce bărbatul de 44 de ani asigura locul, pentru a nu fi surprinși, cel de 52 de ani ar fi pătruns, tot prin metoda precizată, în interiorul unui autoturism, parcat la o adresă din Sectorul 2, iar din torpedou ar fi sustras un plic ce conținea aproximativ 180.000 de euro. Și de această dată, bărbatul de 47 de ani, care ar fi asigurat locul, le-ar fi facilitat deplasarea cu mașina, imediat după săvârșirea faptei, transmite, luni, Poliția Capitalei.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button