Monday, May 20, 2024
Jurnalism corect


Cum au reușit polițiștii să salveze femeia sechestrată într-o mașină incendiată / Rolul tehnologiei de localizare

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 6 februarie 2023 Etichete: , , , , , ,

Autoritățile au reușit să o găsească pe femeia sechestrată în portbagajul unei mașini incendiate datorită tehnologiei de geolocalizare HTML 5, disponibilă pe telefoanele care au acces la internet și GPS, potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Este vorba despre femeia care a fost găsită de polițiști pe un câmp din Sectorul 3, după ce partenerul său a forțat-o să intre în portbagajul unei mașini și a incendiat autoturismul.

STS arată că femeia a reușit să sune de două ori la 112. În primul apel, operatorul STS „a auzit pe fundal o situație conflictuală și a alertat imediat poliția”.

Deși era foarte speriată, persoana a reușit totuși să ofere detalii relevante despre situația în care se afla”, potrivit unui comunicat transmis de STS.

Ulterior, femeia a primit un mesaj cu un link de localizare.

Deoarece mașina în care era sechestrată se afla în mișcare, pe baza informațiilor de localizare primite în timp real de la telefonul victimei, operatorul STS s-a asigurat că aceste date sunt recepționate și de către dispeceratul Poliției. Astfel, echipajele de intervenție au putut identifica zona și au reușit să ajungă în timp util la victimă”, arată sursa citată.

Ea a sunat încă o dată la 112 să anunțe că mașina în care fusese sechestrată a fost incendiată, apel efectuat în momentul în care au sosit și echipajele de poliție.

Între primul apel la 112 și momentul în care au apărut echipajele de poliție pe câmpul în care se afla au durat 10 minute.

Polițiștii au scos-o ulterior din portbagaj și au stins focul cu extinctoarele din dotare, potrivit Brigăzii Rutiere.

Rolul mesajului cu linkul de localizare

Oamenii legii au reușit să intervină la timp datorită tehnologiei de geolocalizare HTML 5. Concret, după ce a sunat la 112 pentru prima oară, femeia a primit un link prin SMS.

Pentru că telefonul ei avea conexiune la internet și GPS, autoritățile au reușit să îi afle locația chiar dacă femeia nu avea de unde să furnizeze informații în acest sens.

În situația în care sunați la numărul de urgență 112 și nu cunoașteți adresa sau un punct de reper identificabil pentru determinarea adresei/poziției unde vă aflați și unde este nevoie de ajutor, în cazul în care dețineți un smartphone cu serviciile date active, operatorul STS din cadrul Serviciului de urgență 112 vă poate transmite un SMS cu un link pe care trebuie să îl accesați pentru obținerea poziției telefonului mobil și transmiterea acesteia către sistemul informatic al Serviciului de urgență 112”, este sfatul autorităților.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW