Cum arată primele parcări de biciclete din București și cât costă închirierea unui loc GALERIE FOTO
Miercuri, 31 august, au fost finalizate primele parcări de biciclete din Capitală. Cele patru parcări se află în Sectorul 6, fiind amplasate în apropiere de stațiile de metrou. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a postat mai multe fotografii cu acestea și a precizat că accesul se va face cu cartele.
Pasul următor este votarea regulamentului în Consiliului Local, iar apoi doritorii se pot înscrie.
„Avem primele 4 parcări de biciclete în București! Le-am pus la cca. 1 – 2 km de stațiile de metrou, în sprijinul conceptului last mile, în zone cu blocuri, pentru că bicicletele sunt dificil de ținut în apartament. Accesul este securizat se face cu cartele și vor fi supravegheate video.
Alocarea se va face în ordinea cronologică a cererilor. În următoarea ședință de Consiliu Local vom vota regulamentul si vom da drumul la înscrieri”, a anunțat eidlul.
Cât costă un loc
Închirierea unui loc va costa 100 de lei pe an. O astfel de parcare are 25 de locuri, dar primarul Ciucu promite că, dacă există cerere, vor fi bugetate și alte parcări pentru 2023.
„Abonamentul pentru locul de parcare va fi încheiat pentru o perioadă de 1 an cu Administrația Comercială a Sectorului 6, cu posibilitate de prelungire, în cazul în care chiriașul solicită reînoirea abonamentului cu cel mult 60 de zile înainte de expirare și achită taxa aferentă abonamentului pentru încă un an.
Tariful de închiriere pentru un loc este de 100 lei/an. Pot fi alocate două locuri de parcare pentru fiecare unitate locativă unde are reședința solicitantul. Accesul se va face pe baza de card de acces individual, ce este obținut după achitarea tarifului de 100 de lei/ an si al garanției pentru acesta. O astfel de parcare are 25 de locuri. Dacă există cerere, vom mai face și le vom bugeta și pentru anul viitor”, a adăugat edilul.
Adresele unde pot fi găsite locurile de parcare:
1. Vintila Mihailescu nr. 12
2. Aleea Ramnicel nr. 2
3. Str Ghirlandei nr. 50
4. Bd 1 Mai nr. 26.
Imagini: Ciprian Ciucu/ Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/cum-arata-primele-parcari-de-biciclete-din-bucuresti-si-cat-costa-inchirierea-unui-loc-galerie-foto/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/cum-arata-primele-parcari-de-biciclete-din-bucuresti-si-cat-costa-inchirierea-unui-loc-galerie-foto/ […]