Thursday, October 10, 2024
Jurnalism corect


Cum ar putea scăpa Paul al României de pedeapsa din dosarul „Ferma Băneasa” / Explicațiile specialiștilor, după o decizie a CCR prin care o parte dintr-un articol din Codul de procedură penală a fost declarată neconstituțională

By Matthew Garvey , in Analize & Investigatii Justitie Stirile zilei , at 18 februarie 2021

Curtea Constituțională a României a constatat că o sintagmă din Codul de procedură penală este neconstituțională. Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” ar putea beneficia de decizia CCR pentru a scăpa de condamnare.

Hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii”, este articolul asupra căruia s-a pronunțat CCR.

Sintagma „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii” a fost declarată neconstituțională.

Mai mulți specialiști în Drept, printre care avocatul Adrian Cuculis, au explicat, pentru MainNews.ro, cine ar putea beneficia de pe urma deciziei CCR.

O decizie absolut benefică celor care au avut o condamnare care a intervenit bazându-se pe unele hotărâri judecătorești rămase definitive. Ce vrea să spună CCR este că atât timp cât deja s-a tranșat legitimitatea în fața unei instanțe civile a unei chestiuni ce poate să țină de o situație de a moșteni un teren sau a stabili o calitate de succesor față de un anumit defunct, nu mai poate fi verificată această calitate și modul în care a fost obținută calitatea respectivă în cadrul unui dosar penal”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, pentru MainNews.ro.

Astfel, dacă judecătorul nu a primit mită pentru a pronunța decizia respectivă, orice aspect de natură civilă nu mai poate fi reverificat într-un dosar penal, a afirmat avocatul.

Asta ar fi însemnat că partea penală ar fi putut să verifice hotărârea civilă, deși o hotărâre cu putere de lucru judecat nu mai poate fi verificată în niciun caz, cel puțin în sistemul instanțelor naționale. Odată cu acest aspect, cei care au fost condamnați în baza unor asemenea hotărâri, verificări făcute pe unele hotărâri de natură civilă, vor avea posibilitatea să revizuiască hotărârea aceea penală de condamnare și să scape de condamnarea dispusă”, a adăugat avocatul.

Concret, Paul al României a fost declarat moștenitorul Fermei Băneasa printr-o decizie a instanței civile. DNA l-a acuzat, ulterior, că ar fi revendicat fără drept acel imobil.

Acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de inculpatul Al României Paul Philippe”, spunea DNA la trimiterea în judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat, în decembrie, la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedărilor frauduloase.

După decizia CCR, acesta poate să ceară revizuirea sentinței.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/cum-ar-putea-scapa-paul-al-romaniei-de-pedeapsa-din-dosarul-ferma-baneasa-explicatiile-specialistilor-dupa-o-decizie-a-ccr-prin-care-o-parte-dintr-un-articol-din-codul-de-procedur/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW