Thursday, October 28, 2021
Jurnalism corect


Cum a pierdut România banii europeni pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 7 februarie 2021

Repede, ieftin și bine sunt trei principii total incompatibile unul cu celălalt în domeniul infrastructurii. Din nefericire, noi românii aveam să cunoaștem asta pe propria noastră piele și pe propriul nostru buzunar, vinovații principali fiind vânzătorii de iluzii – politicienii. Trecerea finanțării lucrărilor la lotul 2 Holdea – Dumbrava al autostrăzii A1 Lugoj-Deva în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va consfinți pierderea finanțării inițiale alocată de Uniunea Europeană.

În anul 2013, în timp ce drumurile se aflau în subordinea lui Dan Șova (PSD), CNADNR (n.r. – actuala CNAIR) a contractat lucrările la Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj–Deva cu Asocierea Salini Impregilo-Secol Spa pentru suma de 562 milioane de lei fără TVA, finanțarea urmând să fie asigurată în proporție de 85% din fonduri europene. În același an, Agenția de Protecție a Mediului a aprobat un acord de mediu, care impune modificarea proiectului inițial prin realizarea unor tuneluri, în locul unor săpături uriașe care practic ar fi despicat muntele.

Compania de drumuri a solicitat constructorului în 2015 să elaboreze un proiect tehnic de execuție a tunelurilor, dar în 2017 s-a răzgândit, nu a acceptat să mai plătească proiectul, ba chiar a făcut pași prin care să încerce să renunțe cu totul la ideea de tuneluri. În paranteză fie spus, tunelurile reprezentau și singura variantă prin care se puteau accesa fonduri europene pentru proiect, executivul de la Bruxelles nefiind de acord să finanțeze nicio soluție care ar fi mutilat cadrul natural. În primăvara anului 2017, în timp ce în fruntea transporturilor era Răzvan Cuc (PSD), CNAIR a reziliat parțial contractul pentru lotul 2, pe porțiune de circa 9 km ce cuprinde zona de tuneluri din lotul 2. A fost o decizie extrem de proastă, cum avea să se dovedească 3 ani mai târziu.

Salini Impregilo a câștigat în 2020 procesul privind rezilierea abuzivă a contractului la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, care a obligat statul român să repună în contract constructorul și totodată să plătească despăgubiri de 48 de milioane de euro, plus alte câteva milioane drept cheltuieli de judecată.

CITEȘTE ȘI: România, condamnată să plătească despăgubiri de 50 de milioane de euro, după reziliere contractului la o autostradă / Cum se apără Răzvan Cuc

Cu un an înainte, CNAIR lansase licitația pentru cei 9 km din lotul 2, încercând astfel să salveze ce se poate din finanțarea provenită de la UE, scadentă în 2023, însă procedura este suspendată și foarte probabil va fi anulată, având în vedere verdictul Curții de Arbitraj.

În prezent, CNAIR poartă negocieri cu Salini Impregilo pentru găsirea unei soluții convenabile pentru ambele părți. Cu toate acestea, un lucru este cert, lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva nu va fi finalizat până în 2023, ceea ce înseamnă că banii europeni se vor pierde. Autoritățile știu acest lucru, dovada fiind trecerea proiectului pentru a fi finanțat prin PNRR. Rămâne de văzut și dacă Comisia Europeană va fi de acord.

Sursa foto: forum.peundemerg.ro

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW