Friday, April 10, 2020
Jurnalism corect


Cu cât ar putea crește amenzile de circulați în 2020

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 8 noiembrie 2019 Etichete: ,

Creșterea valorii punctului-amendă se calculează, potrivit Codului Rutier, ca 10% din salariul minim brut pe economie, însă, în urma unor măsuri ale Guvernului adoptate anual, punctul de amendă este plafonat de câțiva ani la 145 de lei.

În ultimii ani, valoarea punctului de amendă a crescut astfel:

2011-67 lei

2012- 70 lei

2013- 75 lei

2014- 85 lei

2015- 97,5 lei

2016- 125 lei.

Fiindcă salariul minim brut pe economie a crescut de mai multe ori în ultimii ani, punctul-amendă nu a putut crește atât de rapid, și astfel a fost plafonat an de an de Guvern. Însă, actuala plafonare expiră la finalul lui 2019 și dacă Guvernul Orban nu va interveni, amenzile vor crește considerabil anul viitor.

Astfel, dacă Guvernul liberal nu va lua în calcul plafonarea punctului-amendă și dacă salariul minim va rămâne la valoarea actuală și nu va fi mărit, punctul amendă ar putea ajunge la 208 de lei.

Potrivit legislației în vigoare, contravențiilor prevăzute în prezenta OUG li se stabilesc clase de sancțiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Astfel, calculând valoarea salariului minim brut pe economie din prezent, punctul-amendă ar putea ajunge la:

Cât ar putea ajunge amenzile din Clasa I (2-3 puncte de amendă)

În prezent, amenzile pentru 2 sau 3 puncte-amendă sunt de 290- 435 de lei, dar dacă Guvernul Orban nu plafonează punctul-amendă suma va ajunge la 416-624 de lei.

Contravențiile din Clasa I se sancționează cu 2 sau 3 puncte-amendă. În prezent înseamnă 290-435 lei, dar dacă crește punctul de amendă suma va ajunge la 416 – 624 lei.

„- nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului

-nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers

– nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice,

– conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberării documentului de constatare a avariei

– nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul şi tractor agricol sau forestier de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate”, sunt unele dintre contravențiile din clasa I.

 Clasa II (4-5 puncte de amendă)

Contravențiile din Clasa 2 se sancționează cu 4 sau 5 puncte-amendă. Aceasta înseamnă 580-625 lei sau 580- 625 dacă va crește valoarea punctului-amendă.

Contravenții din clasa a II

– nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului

– nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare

– depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată

– neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare

– conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă

– conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier care, în mers sau staţionare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă

Clasa III (6-8 puncte de amendă): 870- 1.160 lei sau 1.248- 1.664 lei.

Contravenții din clasa III:

– conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat

– nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor

– nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi

– nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale

– circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire

Clasa a IV-a ( 9-20 puncte-amendă): 1.305- 2.900 lei sau 1872- 4.160 lei.

Contravenții clasa IV:

– conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat

– conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă

– neefectuarea verificării medicale periodice

– necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus

– nerespectarea dispoziţiilor art. 74 privind circulaţia pe autostrăzi

– aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanţe sau vehicule, după caz

– pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei

Clasa V (21-100 puncte de amendă): 3.045- 14.500 de lei sau 4.368- 20..800 lei.

Clasa V-a este valabilă doar pentru persoanele juridice.

Inquam Photos / Raul Giuglea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW