Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

CSM: Stelian Ion a afectat independența sistemului judiciar în ansamblul său

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 14 decembrie 2021

Cu toate că nu mai ocupă funcția de ministru al justiției, Stelian Ion nu a fost uitat de o parte a Consiliului Superior al Magistraturii, cu care a avut mai multe opinii contradictorii pe parcursul mandatului. Plenul CSM a constat în ședința desfășurată marți, 14 decembrie, că Stelian Ion a încălcat „principiului separației şi echilibrului puterilor în stat” prin declarațiile referitoare la preluarea de către DIICOT a dosarului „10 august”. 

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa de astăzi, 14 decembrie 2021, a constatat că prin declarațiile publice ale fostului ministru al justiției, Ion Stelian, care generalizează incorect încălcări ale legii de către organele judiciare, exprimate inclusiv  în termeni care țin mai degrabă de argou şi care presupun desconsiderarea magistraţilor,  precum „preluări cu japca”, nespecifici limbajului care să caracterizeze un înalt demnitar al statului român cum este ministrul justiției în relația cu autoritatea judecătorească, s-a produs o încălcare a principiului separației şi echilibrului puterilor în stat, fiind afectată independența sistemului judiciar în ansamblul său”, arată CSM, într-un comunicat transmis presei.

Decizia este una mai degrabă simbolică, neavând practic nicio repercusiune asupra lui Stelian Ion.

Tot în aceeași ședință, plenul CSM a luat o decizie similară privind organizația de tineret a USR, ca urmare a unei postări prin care era criticată arestarea protestatarului Cristian Dide, acuzat de trafic de droguri.

Stelian Ion: Dosare preluate cu japca

Întrebat în legătură cu închiderea cercetărilor în ceea ce îi privește pe șefii Jandarmeriei, implicați în intervenția din 10 august 2018, ministrul Stelian Ion a acreditat ideea unei preluări ostile a respectivului dosar de către DIICOT.

„Am observat în timp niște lucruri nu tocmai în regulă, ele sunt legate de eludarea regulilor de competență: declinări la solicitare, preluări de dosare, reuniri din acestea, tot felul de astfel de acte, care de multe ori au condus fie la tergiversarea dosarelor, fie la soluții parcă dinainte dorite. Nu e normal să se ceară cu insistență de o unitate de parchet un anumit dosar. Și atunci, am atribuția asta potrivit legii să declanșez un control pe chestiuni ce țin de respectarea regulilor în ce privește activitatea procurorilor și vreau să am o imagine de ansamblu cu privire la toate unitățile de parchet pentru a veni în final cu niște propuneri concrete, astfel încât genul ăsta de preluare de dosare cu japca să nu se mai poată realiza.”, a declarat Stelian Ion, pentru G4Media.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *