Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

CSM ia în calcul să reducă vacanța judecătorească în toată țara, după modelul Instanței Supreme – SURSE

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 11 mai 2020 Etichete:

Judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vor discuta varianta continuării activității în luna iulie în toate instanțele, în contextul în care, din cauza pandemiei, procesele au rămas în urmă. Ședința CSM va avea loc marți iar magistrații vor discuta și alte măsuri, potrivit surselor Main News.

Judecătorii din CSM trebuie să adopte o strategie pentru a ieși din perioada de criză, cauzată de epidemia COVID-19.

Potrivit unor surse, este avută în vedere inclusiv varianta reducerii vacanței judecătorești. Anual, instanțele iau vacanță în lunile iulie și august.

Anul acesta, însă, având în vedere întârzierile acumulate în procese, vacanța ar putea fi redusă la luna august.

O astfel de măsură a fost anunțată, deja, de Instanța Supremă. Citește AICI mai multe detalii.

O altă măsură ar putea fi stabilirea unui număr limitat de cauze într-un anumit interval orar, în așa fel încât să fie evitată aglomerația. Astfel, între orele respective, ar urma să intre în instanță doar părțile din dosarele programate.

Ședința Secției pentru judecători este programată să aibă loc marți, la ora 10.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *