CSM dezbate, joi, avizarea proiectului de lege pentru desființarea Secției Speciale
Consiliul Superior al Magistraturii dezbate, joi, avizarea proiectului de lege depus de USR pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Uniunea Salvați România a depus un nou proiect de lege pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), pe opt mai, în condițiile în care un alt proiect depus anterior a fost respins în Parlament.
Proiectul este susținut și de fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, care susține că inițiativa legislativă este extrem de importantă pentru sistemul de justiție din România și pentru recâștigarea încrederii românilor în actul de justiție.
„Este un proiect important inclusiv din perspectiva imaginii pe care România o are în instituțiile europene și organismele internaționale. Sper ca acest proiect de lege să fie dezbătut și adoptat în Parlament în procedură de urgență și această creație marca Iordache, Tudorel Toader, Savonea și compania, să fie abrogată! Și mai sper ca vremea şmecheriilor introduse, aşa, pe furiș, nu ştiu de cine, nu ştiu pe unde, exact cum au fost și prevederile toxice privind SIIJ trebuie să apună şi, sper eu, a apus!”, a scris Ana Birchall pe Facebook.
Birchall susține că deși i s-au adus „nenumărate campanii de denigrare și defăimare cu informații mincinoase” la adresa sa și a familiei sale, Secția Specială, așa cum este în prezent reglementată, nu poate continua să funcționeze.
Birchall: Secția Specială nu este în beneficiul actului de justiție
„Această secție nu este în beneficiul actului de justiție atât timp cât, de exemplu, potrivit legii, are competența de a retrage, discreționar, căi de atac sau de a reține tot dosarul, indiferent de infracțiunea cu care este sesizată. Cu alte cuvinte, orice persoană care este urmărită, cercetată și face o plângere la această Secție Specială, SIIJ are competența să rețină tot dosarul.
Fie că vorbim de infracțiuni grave, omor, proxeneți, bande de tâlhari, criminalitate organizată, viol, omor orice alt tip de infracțiune, repet orice persoană care înțelege să facă o plângere la Secția Specială, SIIJ, conform articolului 88 indice 1 alin.2, are competența să rețină și să continue cu acel dosar. În august 2019, în cadrul Ministerului Justiţiei, am constituit și coordonat un grup de lucru care a analizat recomandările GRECO, recomandările MCV, Comisiei de la Veneţia, precum și toate punctele de vedere primite atât de la instituţiile relevante din sistemul judiciar, cât şi de la toate asociaţiile profesionale. Această analiză a cuprins şi alte recomandări venite de la fiecare român care ne-a scris trimițând petiții și scrisori la minister.
Principala concluzie a fost desființarea SIIJ, în regim de urgență, existând și suspiciunea că Secţia Specială a fost inființată tocmai ca să transfere dosare sensibile de la DNA la SIIJ, „care ar putea fi mai predispusă intervenţiilor şi presiunilor exterioare, de ordin politic, decât o instituţie consacrată şi consolidată în timp precum DNA”, tocmai pentru că SIIJ are competenţa de a ancheta orice persoană, dacă în plângere este menţionat şi un magistrat”, a mai explicat Birchall.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/csm-dezbate-joi-avizarea-proiectului-de-lege-pentru-desfiintarea-sectiei-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/csm-dezbate-joi-avizarea-proiectului-de-lege-pentru-desfiintarea-sectiei-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/csm-dezbate-joi-avizarea-proiectului-de-lege-pentru-desfiintarea-sectiei-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 92498 additional Information to that Topic: mainnews.ro/csm-dezbate-joi-avizarea-proiectului-de-lege-pentru-desfiintarea-sectiei-speciale/ […]