Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

CSM decide dacă detașează la Ministerul Justiției o judecătoare controversată, apropiată de Savonea. Solicitare făcută de Predoiu

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 19 februarie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul interimar al Justiției, Cătălin Predoiu, solicită Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii detașarea judecătoarei Nicoleta Nolden de la Curtea de Apel București la Ministerul Justiției, se arată pe ordinea de zi a ședinței de joi a Secției.

Nicoleta Nolden este magistratul care a anulat o decizie CSM care stabilea tragerile la sorți ale completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Această hotărâre este folosită de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, pentru a cere anularea sentinței la trei ani și șase luni de închisoare în dosarul DGASPC-Teleorman.

De asemenea, magistratul este cunoscut drept un apropiat al fostei șefe a CSM, Lia Savonea.

În ultimii ani, Nolden a mai fost detașată de mai multe ori în Executiv. A fost consiliera lui Cătălin Predoiu în primul mandat al acestuia în fruntea Ministerului Justiției. Totodată, magistratul a mai fost consilier de stat în aparatul de lucru al fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu și a ocupat funcția de consul în cadrul secției de afaceri consulare a Consulatului General al României la Bonn.

Aceasta este căsătorită cu un judecător german din Koln.

Ministrul Justiției nu a răspuns la solicitarea mainnews.ro până în acest moment.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW