CSM dă aviz negativ proiectului privind pensiile magistraților

CSM a emis, joi, aviz negativ pentru proiectul de reformă a pensiilor magistraților. Deși avizul este unul consultativ, Guvernul își poate asuma răspunderea pentru adoptarea actului normativ. La scurt timp după anunț, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a oferit o serie de clarificări privind parcursul proiectului.
„Astăzi, 27 noiembrie 2025, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Hotărârea Plenului CSM, care cuprinde motivele ce au stat la baza adoptării avizului negativ emis, va fi motivată şi transmisă în cursul zilei de 28 noiembrie 2025 către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a transmis joi CSM.
Ministrul Justiției a subliniat că reformarea statutului unei categorii profesionale trebuie făcută doar în urma unui dialog real cu cei vizați. În acest sens, el a apreciat faptul că magistrații și-au exprimat „în deplină libertate” poziția față de proiect.
„Este corect să ținem cont de acest aviz. Cunoșteam opinia magistraturii, a fost exprimată public de către CSM. Mai departe, proiectul va merge pe traiectoria pe care am amintit-o”, a declarat Marinescu.
Ministrul a explicat că avizul negativ nu va opri demersul legislativ, subliniind însă importanța consultării și respectului instituțional.
Întrebat dacă avizul negativ al CSM ar putea indica un conflict între puterea judecătorească și cea executivă, Marinescu a respins ferm această interpretare.
„Nu, sub nicio formă. Dimpotrivă. Consider că prin exprimarea acestui aviz, fiecare dintre puterile din stat a acționat cu bună credință și într-o formă de respect instituțional”, a afirmat ministrul.
El a precizat că într-un stat de drept este normal să existe „discordanțe de opinie” între instituții, acestea făcând parte dintr-un proces democratic sănătos.
Radu Marinescu a lăudat modul în care CSM a consultat magistrații din întreaga țară, arătând că procesul a fost realizat „prompt” și într-un context în care evaluarea Comisiei Europene privind reformele din domeniu este iminentă.
Ministrul a insistat asupra faptului că opiniile negative asupra unui proiect legislativ sunt legitime și nu reprezintă un obstacol, atât timp cât există dialog și cooperare instituțională.
Întrebat dacă avizul negativ ar putea declanșa un nou val de proteste în sistemul judiciar, ministrul Justiției a exprimat speranța că acestea nu vor mai avea loc.
„Nădăjduiesc să nu mai existe o astfel de situație, care are un impact foarte negativ asupra cetățeanului”, a spus Marinescu, subliniind nevoia ca justiția să funcționeze în condiții de normalitate, cu accent pe celeritate și pe rezolvarea problemelor oamenilor.
Ministrul a reiterat importanța rolului magistraților într-un stat de drept și necesitatea respectării profesiei acestora.
„Magistratura reprezintă una dintre puterile din stat și are o responsabilitate egală cu statutul pe care îl deține. Privesc în perspectivă către o cooperare corectă și loială cu magistratura”, a afirmat el.
În ceea ce privește momentul în care Executivul va decide să își asume răspunderea în Parlament pentru proiectul de reformă, ministrul a precizat că decizia aparține prim-ministrului și coaliției de guvernare.
Totuși, Marinescu a transmis că speră ca procedura să avanseze cât mai rapid, având în vedere necesitatea îndeplinirii jalonului relevant din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



