Wednesday, September 28, 2022
Jurnalism corect


Croația, pas cheie pentru intrarea în Schengen / Cioloș: O mare de rușine ar trebui să se aștearnă peste politica noastră

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 10 decembrie 2021

Croația, membră a Uniunii Europene, a făcut un pas cheie pentru intrarea în spaţiul Schengen. Țara a „îndeplinit condiţiile necesare pentru aplicarea tuturor părţilor acquis-ului Schengen”, a transmis Consiliul UE joi, 9 decembrie. În acest context, președintele USR, Dacian Cioloș, susține că nu vede nicio preocupare reală pentru aderarea țării noastre la Schengen, „lupta anticorupție dispărând din agenda președintelui Iohannis”.

„Această verificare a faptului că țara a îndeplinit condițiile necesare pentru aplicarea tuturor părților acquis-ului Schengen este o condiție prealabilă pentru ca Consiliul să poată lua o decizie ulterioară care să permită ridicarea controalelor la frontierele interne.

De la aderarea sa la UE, Croația aplică prevederile acquis-ului Schengen, cu excepția prevederilor privind ridicarea controalelor la frontierele interne. Conform actului de aderare a Croației la UE, ridicarea acestor controale poate avea loc numai în urma unei decizii a Consiliului în acest sens, după verificarea, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen, că Croația îndeplinește condițiile.

Evaluarea Schengen a Croației a avut loc între 2016 și 2020”, a transmis, între altele, Consiliul UE.

Cioloș îi critică pe social-democrați

În acest context, Dacian Cioloș, fost premier al țării, a explicat, într-o postare pe Facebook, că „unicul motiv pentru care România nu e astăzi în Schengen” este „distrugerea justiției”, la care social-democrații au „participat activ”.

„Salut declarația fostului premier Cîțu care, în vară, spunea că România poate adera în acest an la Spațiul Schengen. A avut perfectă dreptate, numai că nu era vorba despre România. Croația o să ne-o ia foarte probabil înainte. Între timp, domnul Cîțu nu mai e premier, PSD conduce coaliția de guvernare, iar domnul Iohannis este confortabil să lucreze cu un guvern format cu oameni care au participat activ la distrugerea justiției – unicul motiv pentru care România nu e astăzi în Schengen.

Cei care vă vor spune că e o conspirație europeană, că sunt chestiuni ideologice sau că vor să ne înrobească străinii și să ne ia Portul Constanța nu doar că mint, dar o fac pe banii dumneavoastră”, a scris, între altele, Cioloș.

Șeful USR a mai notat că, tehnic, România este pregătită de aderare încă din 2011, însă decizia este una politică și trebuie luată în unanimitate de șefii de stat și de guvern din Consiliul European.

„Din 2011 până în prezent, acest lucru nu a fost posibil pentru că, pe parcursul anilor, România nu a convins toate statele membre că lupta împotriva corupției este una serioasă și susținută, că facem toate eforturile pentru a stopa traficul de bunuri și persoane peste granițele noastre, că luptăm eficient împotriva crimei organizate. Despre asta este vorba, indiferent ce intoxicări conspiraționiste vă vor picura unii în ureche. După ce, în 2016, guvernul pe care l-am condus a făcut câțiva pași care dădeau din nou o perspectivă tangibilă de aderare la Schengen, totul a fost distrus de Dragnea, de Tăriceanu și de Grindeanu cu Ordonanța 13 și tot ce a urmat. Asta, după ce Ponta și Antonescu au făcut același lucru în 2013, cu modificările la Codul Penal. Mi-ar fi rușine, astăzi, să fiu în același guvern cu unii dintre acești oameni.

În rest, dincolo de declarații goale și de victimizări puerile, nu văd nicio preocupare reală pentru aderarea la Spațiul Schengen – pentru cetățenii și oamenii de afaceri români, care ar beneficia, astfel, în mod real de libertățile de circulație aduse de apartenența la UE. Lupta anticorupție a dispărut din agenda președintelui Iohannis și din proiectele de reformă ale actualei coaliții de guvernare. O mare de liniște se așterne peste țară și compensăm statutul inferior cauzat de comportamentul unor politicieni iresponsabili cu victimizări și cu povești frumoase. De fapt, o mare de rușine ar trebui să se aștearnă peste politica noastră, care nu vede dincolo de malul Dâmboviței”, se mai arată în postarea din mediul online.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW