Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Criză majoră la metrou. Reprezentanții companiei care asigură mentenanța: Situația este pur și simplu nesustenabilă pentru noi din punct de vedere financiar

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 21 iulie 2022

Situație extrem de gravă la metroul bucureștean, unde capacitatea de transport s-a redus semnificativ, după ce Alstom, compania care se ocupă de mentenanța ramelor, a redus la jumătate aceste servicii din cauza faptului că Metrorex nu și-a plătit datoriile. Sunt situații în care trenurile pleacă din stații, supraaglomerate, la intervale de până la 20 minute, spre disperarea călătorilor, totul în plină pandemie de coronavirus.

Conform normativelor, trenurile care nu au la zi operațiunile de mentenanță nu pot circula. Cu alte cuvinte, pe măsură ce reviziile vor ajunge la scadență și alte trenuri vor fi scoase din uz.

Potrivit reprezentanților Alstom datoriile acumulate de Metrorex însumează echivalentul unui an de plăți restante, compania fiind practic în imposibilitatea de a mai putea presta serviciile.

„Clientul nostru Metrorex are datorii care însumează echivalentul unui an de plăți restante. În această perioadă, Alstom a suportat toate costurile: am plătit facturile furnizorilor noștri, am plătit salariile angajaților la zi. Situația este pur și simplu nesustenabilă pentru noi din punct de vedere financiar. După epuizarea tuturor demersurilor contractuale și legale, Alstom a decis să suspende serviciile de curățenie începând cu 8 iulie și să suspende serviciile de mentenanță pentru 50% din flota de metrou începând cu 11 iulie. Înțelegem că această decizie afectează călătorii și nu a fost luată cu ușurință. Am notificat anterior Metrorex că serviciile de mentenanță vor trebui suspendate progresiv, dacă datoria nu este achitată imediat. Aceasta este ultima opțiune posibilă”, au declarat pentru Mainews.ro reprezentanții Alstom.

Conform informațiilor noastre, datoria acumulată de Metrorex către Alstom este de aproximativ 160 milioane lei. Bugetul companiei nu permite plata nici măcar parțială a acestei sume, astfel că singura salvare ar putea apărea de la Guvern, prin Ministerul Transporturilor.

Grindeanu se face că plouă

Conducerea Metrorex a solicitat fonduri suplimentare pentru rectificarea bugetară, programată de executiv la începutul lunii viitoare. Cu toate acestea, nu este deocamdată clar dacă compania va primi banii necesari achitării datoriei. Prim-ministrul Nicolae Ciucă nu a scos niciun cuvânt referitor la acest subiect iar ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, nu s-a arătat prea încântat, în condițiile în care de Metrorex se ocupă PNL.

„Nu mi se pare normal ca din banii tuturor românilor să se subvenţioneze non-stop o societate de transport din Bucureşti, chiar dacă Bucureştiul contribuie cu cea mai mare sumă la bugetul de stat. De ce ar fi de acord un timişorean să subvenţioneze o societate de transport din Bucureşti sau un clujean sau un ieşean?”, a declarat miercuri, 20 iulie, Sorin Grindeanu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More here to that Topic: mainnews.ro/criza-majora-la-metrou-reprezentantii-companiei-care-asigura-mentenanta-situatia-este-pur-si-simplu-nesustenabila-pentru-noi-din-punct-de-vedere-financiar/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you will find 23334 more Info on that Topic: mainnews.ro/criza-majora-la-metrou-reprezentantii-companiei-care-asigura-mentenanta-situatia-este-pur-si-simplu-nesustenabila-pentru-noi-din-punct-de-vedere-financiar/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/criza-majora-la-metrou-reprezentantii-companiei-care-asigura-mentenanta-situatia-este-pur-si-simplu-nesustenabila-pentru-noi-din-punct-de-vedere-financiar/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info on that Topic: mainnews.ro/criza-majora-la-metrou-reprezentantii-companiei-care-asigura-mentenanta-situatia-este-pur-si-simplu-nesustenabila-pentru-noi-din-punct-de-vedere-financiar/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *