PoliticStirile zilei

Cristian Terheș a ieșit de la urne. „Îmi doresc o Românie care să-și conserve valorile naționale și să-și promoveze interesul național”

Cristian Terheș, candidatul Partidului Național Conservator Român, a votat la Liceul „Jean Monnet” din București. El i-a îndemnat pe cetățenii României să voteze cu acel candidat în care cred, relatează News.ro.

„Votul de astăzi și votul de pe 18 mai vor da o direcție nouă României, nouă, ori mergem într-o direcție, ori în alta, pentru că următorul președinte al României va conduce destinele României pentru următorii cinci ani. Îmi doresc o Românie care să-și conserve valorile naționale și să-și promoveze interesul național”, a transmis acesta.

„Să iasă la vot și să voteze cu acel candidat în care cred. Am văzut o campanie dusă în ultimele zile în care se insistă asupra așa-numitului vot util. Un vot util este pentru candidatul în care crezi, altfel este un vot util altora. E important ca fiecare român care iese la vot să se uite la cei 11 candidați și să voteze cu acel candidat în care cred cel mai mult”, a mai adăugat el.

Sursa foto: Ziarul Bursa

Articole Recomandate

Back to top button