Tuesday, May 28, 2024
Jurnalism corect


Cristian Borcea află, miercuri, dacă iese din închisoare

By Madalina Balaceanu , in Justitie , at 6 noiembrie 2019 Etichete: ,

Tribunalul Ilfov ar putea decide, miercuri, dacă îl eliberează pe Cristi Borcea din închisoare. Verdictul va fi definitiv. O decizie de eliberare a fost luată în luna septembrie de magistrații Judecătoriei Sectorului 4, dar procurorii Direcției Naționale Anticorupție au contestat-o.

Cristian Borcea a spus în septembrie în fața instanței care a judecat eliberarea lui condiționată, că a muncit tot timpul și a participat la toate cursurile, programele și activitățile, chiar și când era în carantină.

Borcea: N-am nicio sancțiune

Acesta a mai afirmat că pe perioada detenției a muncit în fiecare zi și că a fost vizitat de toți cei nouă copii.

„Am muncit în toate cele cinci luni în fiecare zi. Am participat la toate cursurile și programele. Unele nu au fost creditate și nu am mers după câștig.(…).

Am muncit în toate cele cinci luni în fiecare zi. Am participat la toate cursurile și programele. Unele nu au fost creditate și nu am mers după câștig.(…)

Am fost vizitat de cei nouă copii în penitenciar și am ținut legătura cu mediul familiar.(…)

N-am nicio sancțiune. Am muncit pe propria semnătura și am muncit non stop. Nu știu ce aș putea să mai fac. Vă rog mult să fiți de acord cu concluziile avocatei mele”, a spus Borcea, în fața magistraților.

Instanța i-a admis cererea de eliberare condiționată, susținând că Borcea a muncit fără supraveghere, timp de 83 de zile, figurând cu un număr de 374 de zile-câştig dintr-un dosar conexat. Decizia nu a fost definitivă iar procurorii DNA au contestat decizia instanței.

„Analizând strict perioada executată după emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 132/2019, instanţa constată că petentul a participat la 9 programe educaţionale ( 7 programe după întocmirea procesului-verbal nr. 12/03.04.2019 ce a fost avut în vedere de instanţe la prima analiză) şi 2 programe psihologice (ambele după dată de 03.04.2019), desfăşurând şi activităţi lucrative fără plată, fiind recompensat de 4 ori (toate recompensele fiind primite după dată de 03.04.2019), aspecte ce relevă o dorinţă de evidenţiere şi o atitudine care să confirme conştientizarea scopului pedepsei”, se precizează în motivarea Judecătoriei Sector 4.

Cristian Borcea are de executat șapte ani și șase luni de închisoare în dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri și transferurilor de fotbal. Până acum, acesta a stat doar 5 luni și o în detenție.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul Bucureşti a respins-o.

Cristian Borcea a fost condamnat, pe 8 februarie 2019, la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre.

La 18 martie, Curtea de Apel București a stabilit că fostul finanțator al clubului Dinamo are de executat o condamnare de 7 ani și 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri și transferurilor jucătorilor.

Foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW