Tuesday, September 24, 2019
Jurnalism corect


Cristian Borcea află astăzi dacă judecătorii îi acceptă cererea de eliberare din închisoare

By Raluca Ionescu , in Justitie Stirile zilei , at septembrie 11, 2019 Etichete: , , , ,

Cristian Borcea va afla astăzi dacă magistrații acceptă sau nu cererea sa de eliberare condiționată din închisoare.  Comisia de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Jilava a dat aviz favorabil solicitării, iar marți fostul acționar Dinamo s-a prezentat la Judecătoria Sectorului 4 pentru a primi un verdict.

Instanța a stabilit termen pentru pronunţarea deciziei finale pentru miercuri, 11 septembrie.

Borcea a declarat, marți, în sală de judecată, că și-a „achitat prejudiciile din proprie inițiativă, plus peste 2 milioane de euro penalități”.

Acesta a mai afirmat că pe perioada detenției a muncit în fiecare zi și că a fost vizitat de toți cei nouă copii.

„Am muncit în toate cele cinci luni în fiecare zi. Am participat la toate cursurile și programele. Unele nu au fost creditate și nu am mers după câștig.(…).

Am muncit în toate cele cinci luni în fiecare zi. Am participat la toate cursurile și programele. Unele nu au fost creditate și nu am mers după câștig.(…)

Am fost vizitat de cei nouă copii în penitenciar și am ținut legătura cu mediul familiar.(…)

N-am nici o sancțiune. Am muncit pe propria semnătura și am muncit non stop. Nu știu ce aș putea să mai fac. Vă rog mult să fiți de acord cu concluziile avocatei mele”, a spus Borcea, în fața magistraților.

Citeste si:  UPDATE George Maior, audiat la DNA într-un dosar de corupție: Am fost martor în legătură cu dosarul vizitei fostului președinte al Camerei Deputaților în SUA. De mult timp voiam să vin.

Cristi Borcea este condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, dosar în care este condamnat și Radu Mazăre și el încarcerat. Acesta a fost încarcerat la începutul lunii februarie.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW