Crimă în Grădina Botanică din Craiova. Doi tineri, înjunghiați
O adolescentă în vârstă de 14 ani și un tânăr de 20 de ani au fost înjunghiați, marți, 27 iunie, în timp ce se aflau în Grădina Botanică din Craiova. În ciuda eforturilor medicilor, adolescenta nu a supraviețuit. Suspectul, în vârstă de 17 ani, a fost prins și este audiat de către procurori, a confirmat Inspectoratul pentru Poliție Dolj, pentru Main News.
„În acestă după-amiază, în jurul orelor 16.00, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că in Grădina Botanică din Craiova două persoane ar fi fost înjunghiate. La fața locului au fost direcționate efectivele disponibile în serviciu din Craiova, prezumtivul autor fiind prins și imobilizat foarte rapid, fiind în custodia polițiștilor.Din eveniment au rezultat două victime, o fată de 14 ani și un tânăr de 20 de ani, cărora li se acordă îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc evenimentele”, a transmis sursa citată.
Tânărul în vârstă de 20 de ani este, de asemenea, în stare gravă și va fi supus unei intervenții chirurgicale.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii