Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

COVID-19: Aproape 60 de decese înregistrate în ultima săptămână

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 3 aprilie 2023 Etichete: , , ,

Ministerul Sănătății a anunțat luni, 3 aprilie, că săptămâna trecută au fost înregistrate aproape 7.000 de cazuri noi de COVID-19, cu circa 1.000 mai puține față de săptămâna trecută. Totodată, au fost raportate 59 de decese.

Concret, în intervalul 27 martie – 02 aprilie, au fost înregistrate 6.904 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

(Sursa foto: Ministerul Sănătății)

163 de pacienți, internați la ATI

Numărul persoanelor internate în secțiile COVID-19 ale spitalelor din țară este de 1.492.

Totodată, la ATI sunt internați în stare gravă 163 de pacienți, dintre care 134 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați în prezent, 139 sunt minori, 137 fiind internați în secții și 2 în ATI.

59 de decese

În ultima săptămână, la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) au fost raportate 59 de decese ale unor persoane infectate cu COVID-19.

Dintre cele 59 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 30 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități, iar 23 dintre aceștia erau vaccinați.

(Sursa foto: Ministerul Sănătății)

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.374.825 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, potrivit ministerului Sănătății.

Totodată, până luni, 3 aprilie, 67.917 persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat în țara noastră.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW