Thursday, December 3, 2020
Jurnalism corect


Costache: Probabil vom trece prin starea de alertă. Cel mai greu va fi când vom trece în scenariul 4

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 14 martie 2020 Etichete: , ,

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat vineri seara că în România, cel mai probabil, se va trece prin starea de alertă, în contextul răspândirii rapide a coronavirusului. „Este un scenariu la care echipa noastră lucrează și va fi luată o decizie rapid, în perioada care urmează”, susține ministrul.

„Probabil se vor lua și alte măsuri, măsuri care ne vor ajuta, vor scurta în special circuitele birocratice, care ne întârzie foarte mult, de exemplu, termenele de achiziție ale echipamentelor de care avem nevoie”, a declarat ministrul, la Digi24.

Vineri, 13 Martie 2020, a fost ziua in care România a înregistrat cele mai multe cazuri de persoane contaminate confirmate intr-o singura zi: 34. Numărul total la infectarilor a ajuns la 95. În momentul în care numărul bolnavilor va depăși 100, România intră în scenariul nr. 3.

„Acest scenariu 3 nu este cel mai important, cel mai important și cel mai greu ne va fi când vom trece – și este foarte posibil – în scenariul 4. Întârziem cât mai mult această trecere – și mă refer când vom depăși 1.000 de pacienți. Deocamdată, și la acest număr de pacienți – aproape 90 câți avem în momentul de față – ne permitem încă luxul să internăm toți pacienții, inclusiv formele ușoare în spitalele și secțiile de boli infecțioase, într-o izolare strictă, în dorința de a limita răspândirea acestui virus. Știm din greșelile altor țări, atunci când formele ușoare au fost lăsate la domiciliu, uneori nu se respectă această carantinare la domiciliu și atunci virusul se răspândește mai repede”, a explicat Victor Costache.

Ce se întâmplă în situația în care va fi declarată starea de alertă

Starea de alertă se declară potrivit OUG nr. 21/2004 și le permite autorităților să ia orice măsuri pentru prevenirea și înlăturarea pericolelor pe care le presupune constatarea unei situații de urgență, în contextul actual, pandemia de coronavirus. Comparativ cu starea de urgență, în cazul celei de alertă nu se restrâng drepturile constituționale ale locuitorilor din zona pentru care s-a instaurat starea de alertă.

Starea de alertă presupune punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență. În localități, starea de alertă o declară primarul, după ce a primit aprobarea prefectului. Pentru un județ întreg, decizia aparține prefectului și trebuie aprobată de ministrul Administrației și Internelor.

Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri care ar putea înlătura starea de forță majoră. Pe durata situațiilor de urgență sau a stărilor potențial generatoare de situații de urgență se întreprind, în condițiile legii, acțiuni și măsuri pentru:

– avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol – declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă – intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative;

– acordarea de ajutoare de urgenţă – instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României, republicată;

– solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională – acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice De asemenea, conform OUG nr. 21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW