Stirile zilei

CORONAVIRUS | 52 de decese și 379 de cazuri din 33.057 de teste, în ultimele 24 de ore / 493 de pacienți sunt internați în ATI

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, miercuri, 52 de decese și 379 de noi cazuri de COVID-19 din 33.057 de teste, în ultimele 24 de ore. În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.079. Dintre acestea, 493 sunt internate în ATI, cu șapte mai puține decât în ziua precedentă.

Pe teritoriul României, au fost confirmate 1.076.533 de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) dintre care 1.035.902 au fost declarate vindecate iar 30.092 au decedat.

În intervalul 25.05.2021 (10:00) – 26.05.2021 (10:00) au fost raportate 52 de decese (24 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Hunedoara, Mureș, Neamț, Olt, Prahova,  Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, doi decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

50 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru doi pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.079. Dintre acestea, 493 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.816.956 de  teste RT-PCR și 1.124.375 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.586 de teste RT-PCR (13.690 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.896 la cerere) și 10.471 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 8.124 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.445 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.834 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 66 de persoane.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button