Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

CORONAVIRUS | 168 de decese și 10.269 de cazuri în ultimele 24 de ore. 1.174 de pacienți sunt internați la ATI

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 18 noiembrie 2020

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri 10.269 de noi cazuri, un nou record negativ, și 168 de decese în ultimele 24 de ore. De asemenea, 1.174 de pacienți sunt internați în stare gravă în secțiile ATI. În total, în România au fost înregistrate 383.743 de persoane infectate, din care 261.387 s-au vindecat și 9.429 au decedat.

În intervalul 17 noiembrie – 18 noiembrie au fost raportate 168 de decese (102 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, patru decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar cinci pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.179. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.771.316  teste. Dintre acestea, 37.906 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.269  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.637 la cerere.

Pe teritoriul României, 46.875 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.285 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.763 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.

Buletinul transmis de Grupul de Comunicare Strategică

Date statistice

Sursa foto: Inquam photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW