Cooperare româno-belgiano-franceză în scopul destructurării unui grup organizat de criminalitate itinerantă/ Prejudiciul, peste un milion de euro
Procurorii DIICOT au colaborat cu autoritățile franceze și belgiene pentru destructurarea unui grup infracțional care ar fi comis mai multe furturi din magazine de bricolaj din Franța și Belgia, prejudiciul fiind se ridicându-se la peste 1.000.000 euro pe teritoriul Franței și la peste 100.000 euro pe teritoriul Belgiei.
Procurorii DIICOT şi poliţişti de investigaţii criminale, însoţiţi de anchetatori francezi şi belgieni, au efectuat miercuri 28 de percheziţii în București, Ilfov, Arges, Buzău, Cluj, Dolj, Gorj, Maramureș, Timiș și Vrancea, fiind căutate 24 de persoane, dintre care 23 de suspecți pentru care s-au emis mandate europene de arestare și un martor.
Cooperarea judiciară internațională în materie penală a fost desfășurată cu sprijinul EUROJUST, pe baza a două ordine europene de anchetă formulate de autorităţile judiciare din Franţa și Belgia, – Tribunalul de Mare Instanță din Besancon și Belgia – Tribunalul de Primă Instanță din Flandra de Est şi trimise DIICOT.
Membrii grupului infracțional se deplasau frecvent pe teritoriul Franței și al Belgiei în vederea comiterii de furturi din magazine sau depozite de articole de bricolaj, situate în diferite zone din aceste țări, bunurile sustrase fiind vândute în străinătate sau în România.
Hoții pătrundeau în magazine/ depozite prin interiorul acoperișului sau prin decuparea unor pereți laterali ai clădirilor și sustrăgeau aparatură electrică, unelte de bricolaj sau scule pe care le încredinţau unor tăinuitori specializaţi în valorificarea lor pe plan local sau în România. Prejudiciul se ridică la peste 1.000.000 euro pe teritoriul Franței și la peste 100.000 euro pe teritoriul Belgiei.
“Urmare a activităților desfasurate, s-a reușit depistarea și reținerea în vederea arestării în baza unor mandate europene a 10 dintre suspecți, ridicarea a numeroase bunuri din categoria celor vizate, respectiv: drujbe, motocositoare, polizoare, mașini de găurit, aparate de tăiat circular etc., precum și a unor bijuterii și ceasuri de lux cu suspiciuni asupra provenienței lor”, potrivit DIICOT.
Autoritățile române au beneficiat și de sprijinul unor anchetatori francezi, însoțiți de ofițerii de legătură din cadrul Ambasadei Franței la București, precum și de sprijinul unor anchetatori belgieni, dar și de suportul criminaliștilor și specialiștilor din cadrul echipelor de intervenție ale Poliției Române.
Comentarii